Connect with us

Actual

Dosare penale întocmite de poliţiştii rutieri din Constanţa. Iată pentru ce

Maria Ionescu

Publicat

la

În cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri din Constanţa au întocmit   mai multe dosare penale. Iată pentru ce:

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Postului de Poliție Adamclisi au identificat un bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe strada Bujorului din satul Zorile, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea mostrelor biologice.

Tot ieri, în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, împreună cu polițiști ai Postului de Poliție Vama Veche, au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un moped pe DN 39, în localitatea Vama Veche, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauze, polițiștii au întocmit dosare penale.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Decizia de majorarea a pensiilor cu 40% va pune în genunchi bugetul de stat. Efectele negative asupra economiei românești nu vor întârzia să apară

Claudiu Vuță

Publicat

la data de

Scris de

Parlamentul a aprobat astăzi majorarea pensiilor cu 40%. Ceea ce s-a întâmplat în Parlament nu este doar un act de agresiune la stabilitatea economică a României, ci o desconsiderare a cetățenilor acestei țări.
Important de menționat, în momentul adoptării legii pensiilor, prin care se prevedea majorarea punctului de pensie la 1.875 lei, nu au fost precizate și sursele de finanțare pentru această creștere.
În eventualitatea în care această lege va fi pusă în practică suma plătită de la buget pentru pensiile de la Pilonul 1, în 2021, va fi de peste 109 miliarde de lei sau peste 10% din PIB.

În 2019, valoarea pensiilor plătite a fost de 69,9 de miliarde de lei. Asistăm la o majorare de peste 39 de miliarde de lei. Această creștere ar majora deficitul bugetar la peste 11% din PIB.
Înainte de toate, trebuie precizat că actualul fond de pensii nu este un fond în adevăratul sens al cuvântului, ci doar un sistem de redistribuire a banilor virați de către angajații actuali, către pensionari.
Nu guvernul plătește pensiile, ci angajații ce se află în prezent în câmpul muncii. Guvernul doar redistribuie acești bani de la angajați către pensionari. Sursa de finanțare pentru majorarea pensiilor nu a fost precizată, însă în cazul în care această lege va trece, în forma actuală, cei care vor plăti această majorare vor fi angajații din mediul privat, care vor fi împovărați de taxe.

În cazul în care această lege va fi pusă în practică, ea va veni la pachet cu retrogradarea României, de către agențiile de rating, în rândul țărilor unde investițiile nu sunt recomandate. În prezent, România beneficiază de un rating BBB- (perspectivă negativă), ultimul recomandat investițiilor.
Majorarea pensiilor cu 40% va trimite România în categoria junk. În cazul unei retrogradări, România se va împrumuta la dobânzi majorate. Vom avea astfel mai puțini bani pentru finanțarea deficitului bugetar, pentru a efectua investiții și pentru a plăti, de exemplu, pensii și salarii.
În același timp, companiile românești vor fi retrogradate. La rândul lor și acestea se vor împrumuta scump, costurile la care urmau a efectua investiții, se vor majora. Multe dintre companii vor fi forțate să renunțe la investiții, altele să concedieze din angajați.

Devalorizarea monedei naționale, ca efect direct al retragerii de capital din România. Dacă în prezent cursul este de 4,8590 lei/euro, imediat după creșterea pensiilor, cursul se va majora și va depăsși, cel mai probabil, pragul de 5 lei/euro. Vor avea de suferit toți cei ce au de plătit rate. De asemenea, atât investițiile în România, dar și consumul vor scădea.

Politicienii ar trebui să știe că pensiile se plătesc din CAS, iar în prezent virăm lunar 25% către fondul de pensii, care, așa cum am precizat mai sus, este un sistem de redistribuire, nu un fond cu capitalizare. Un procent de 21,25% din salariul brut merge către plata pensiilor actualilor pensionari (Pilonul 1), iar la Pilonul 2 merg 3,75%.
De exemplu, la un salariu brut de 5000 de lei, o sumă 1062,50 este virată la Pilonul 1. La Pilonul 2 este virată suma de 187,50 lei.

Știu cei din PSD că actualul sistem de pensii nu este sustenabil? Știu aceștia că în 2030 vom avea peste 6,3 milioane de pensionari și doar 4,5 milioane de angajați?
Pesemne nu știu sau nu vor să știe, căci altfel nu îmi explic cum de nimeni nu își pune problema pensiilor actualilor angajați, cărora li se aruncă în spate povara majorării pensiilor, fără a se întreba niciunul dintre politicienii populiști ce se va întâmpla cu pensiilor acestora.

Dacă tot este scoasă în față într-un mod populist această majorare de 40% a punctului de pensie, de ce nu majorăm și contribuția la Pilonul 2 de pensii la 15%, de exemplu? Contribuția la Pilonul 2 trebuia să fie, conform legii, de 6%, în prezent virăm doar 3,75%. O nedreptate la adresa actualilor angajați.

De ce sunt promiși mereu bani categoriilor vulnerabile, dar se aruncă factura în spatele angajaților actuali? Majorarea aceasta nu va fi plătită de Lia, de Marcel, de Alfred sau de Viorica. Nu, factura aceasta va fi plătită de mediul privat, de angajații care vor fi împovărați de taxe și impozite. Se gândește cineva și la ei?

Cel mai tragic este modul urât în care sunt batjocoriți bătrânii, prin promisiuni pe care niciunul dintre politicienii ce promit bani, nu este dispus să le suporte din propriul buzunar și este greu de crezut că ar putea suporta plata a peste 22 de miliarde de euro. Aceste promisiuni le vom plăti noi, cu toții, cei care plătim taxe și impozite și ținem România în viață.

Articol publicat și pe platforma Project-E.Ro

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident rutier în județul Tulcea. Două persoane au rămas blocate într-un autoturism

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident rutier produs pe DN 22, între localitățile Tulcea și Mihail Kogălniceanu.
Accidentul a fost anunțat în jurul orei 15:50.

11 pompieri au răspuns solicitării cu o autospecială de descarcerare grea, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În accident au fost implicate 2 autoturisme. În primul se afla doar conducătorul auto, iar în cel de-al doilea erau 3 persoane, respectiv conducătorul auto și două femei.

Toate cele patru victime erau conștiente, iar forțele de intervenție au acționat pentru extragerea a două victime blocate într-un autoturism.
După acordarea primului ajutor medical la fața locului, acestea au fost transportate la UPU Tulcea.

Iată ce spun reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea despre acest eveniment rutier:

La data de 22 septembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizati cu privire la producerea unui accident rutier pe DN22-E87.
Din primele verificări a rezultat faptul ca un bărbat de 29 de ani, din Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto pe DN 22-E87 ( în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu) a pierdut controlul asupra direcției de mers, auto a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un auto condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Nufăru.

”În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducatori și a doi pasageri din primul auto.
Ambii conducători posedau permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.”, precizează Biroul de presă al IPJ Tulcea.

Foto: ISU Delta Tulcea

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bătaie într-un bar din satul Runcu. Doi tineri au fost arestați

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, doi tineri au fost arestați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat doi bărbați, de 20, respectiv 28 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

În cursul serii de 19 septembrie, pe fondul consumului de alcool, cele două persoane s-au bătut cu patru bărbați, în timp ce se aflau în incinta unui bar din satul Runcu, comuna Pantelimon.

În urma administrării probatoriului în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri au fost prezentați Judecătoriei Hârșova care a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: