În această după amiază, 27 iunie, în jurul orei 16.30, a avut loc un accident rutier în parcarea Vivo Mall Constanța, în urma căruia o femeie a fost transportată la spital.
Ce spun polițiștii IPJ Constanța
Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanța.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că impactul s-ar produs între două autoturisme, conduse de o femeie, de 35 de ani, respectiv un bărbat, de 44 de ani.
”La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a preluat femeia, de 35 de ani, la spital pentru investigații suplimentare.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Sursa foto: Focuspress