Conecteaza-te cu noi

Actual

Două containere încărcate cu becuri pentru uz industrial, oprite în Portul Constanța

Published

on

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători ai Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate Porturi Maritime Constanța, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanța au efectuat controlul fizic asupra a două containere  aflate în Portul Constanța, încărcate cu becuri cu incandescentă pentru uz industrial, produse care nu respectă legislația comunitară.

În data de 22.04.2021 în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători ai Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate Porturi Maritime Constanța, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța și ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanța, au participat la efectuarea unui control asupra a două containere sosite din China, pentru o societate din municipiul București, având ca marfă declarată becuri cu incandescență pentru uz industrial, în valoare de aproximativ 134.000 lei.

În urma verificărilor reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanța au stabilit că marfa respectivă nu respectă legislația comunitară, fapt pentru care a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României, cât și returnarea containerelor încărcate cu becuri cu incandescență către țara de origine.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions