Conecteaza-te cu noi

Actual

Două nave militare românești intră într-o grupare navală NATO

Published

on

Forțele Navale Române participă, în perioada 31 octombrie – 14 noiembrie, cu dragorul maritim “Lupu Dinescu” (DM-25) la operația de supraveghere a traficului maritim din Marea Neagră, desfășurată de gruparea navală NATO de luptă împotriva minelor marine (SNMCMG-2 – Standing NATO Maritime Group 2), în conformitate cu angajamentele pe care România și le-a asumat față de Alianța Nord-Atlantică. După ce va intra în Marea Neagră, fregata “Regele Ferdinand” se va integra în gruparea navală SNMCMG-2 și va asigura comanda acestei grupări, care este alcătuită din nave militare ale Bulgariei, României și Turciei. În perioada 3-6 noiembrie, navele vor face o escală în portul Batumi, din Georgia, având planificate activități de instruire comune cu militarii georgieni, după care își vor continua misiunile pe mare. Dragorul maritim “Lupu Dinescu” (DM-25) are un echipaj alcătuit din 76 de militari și face parte din pachetul de forțe pus la dispoziția Alianței de țara noastră. Operația, desfășurată în Marea Neagră în această perioadă, este cuprinsă în Planul de acțiune al NATO pentru creșterea nivelului de reacție imediată (Readiness Action Plan). După degradarea situației de securitate din vecinătatea estică a României, începând cu anul 2014, numărul exercițiilor și misiunilor desfășurate de NATO în Marea Neagră a crescut semnificativ, iar Forțele Navale Române și-au adaptat rapid programele de instruire ale militarilor și planurilor de activități, în acord cu Programul de măsuri de asigurare imediată (Immediate Assurance Measures) al Alianței Nord-Atlantice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions