Iașul este singurul oraș din România, în afara Bucureștiului, inclus în clasamentul celor mai bune 1.000 de orașe din lume realizat de Global Cities Index 2026, publicat de Oxford Economics. Totodată, potrivit unei analize anterioare a aceleiași instituții, Bucureștiul și Iașul au fost evidențiate între cele mai dinamice orașe europene din perspectiva economică din ultimii 15 ani.
Dacă de la Capitala unei țări te aștepți ca rezultatele să fie unele înalte în analizele economice, de guvernanță, mediu și calitate a vieții, Iașul este o surpriză, în mod cert. În spatele acestei evoluții a Capitalei Moldovei se află mai mulți factori, de la dezvoltarea infrastructurii și conexiunilor aeriene, creșterea centrului universitar, realizarea unui pol de business de nivel internațional, atragerea de companii în domeniul IT, auto și logistic, până la valorificarea potențialului turistic și a aportului de spații verzi.
Una dintre cele mai importante transformări produse în Iași în ultimele două decenii, cu un impact real și cuantificabil în evoluția întregii regiuni, este dezvoltarea ansamblului Palas Iași și, ulterior, a proiectului Palas Campus. Ambele sunt investiții ale aceleiași entități și vin din sfera privată. Mai exact, IULIUS, companie care a investit în proiectele din zona centrală peste jumătate de miliard de euro. Ca rezultate, prin aceste proiecte, centrul orașului s-a schimbat radical, estetic, funcțional și, cel mai important, economic. Investițiile au inclus parcuri de 50.000 mp, servicii și facilități care susțin o calitate a vieții ridicată, dar și 8 clădiri de birouri, cu nu mai puțin de 130.000 mp, la un nivel de sustenabilitate și confort similar celui pe care marile companii internaționale îl caută. Așa a ajuns centrul Iașului să fie unul dintre cele mai competitive poluri de business la nivel național și chiar internațional. În prezent, aici au sediile peste 70 de companii, multe cu birou unic în România, cu peste 14.000 de angajați. Și vorbim despre corporații gigant, cum sunt Amazon, Microsoft sau AMD, cu sute sau mii de locuri de muncă create.
Mai mult, investițiile continuă la Iași. În prezent, IULIUS derulează o nouă etapă de reamenajare și modernizare a ansamblului Palas, estimată la aproximativ 80 de milioane de euro. Pentru Constanța, exemplul este relevant deoarece aceeași companie pregătește aici un amplu proiect de regenerare urbană, realizat pe baza unui concept semnat de Foster + Partners, unul dintre cele mai cunoscute birouri de arhitectură din lume. Potrivit informațiilor publicate în presa economică, același birou este implicat și în reconfigurarea actuală a ansamblului Palas.
Faptul că doar două orașe din România, București și Iași, se regăsesc în acest top vorbește nu doar despre performanța economică actuală, ci și despre capacitatea de a atrage și susține investiții transformatoare pe termen lung. Pentru Constanța, proiectul pregătit de IULIUS este privit nu ca o simplă investiție imobiliară, ci ca o posibilă oportunitate de dezvoltare urbană și economică pentru următoarele decenii. Pentru că reprezintă o investiție estimată la peste 800 de milioane de euro pentru regenerarea urbană a unei suprafețe de 38 de hectare din fosta platformă industrială de nord a Oil Terminal, care va include spații office, retail, facilități culturale și educaționale, funcțiuni de utilitate publică, zone de sport și agrement, precum și peste 100.000 de metri pătrați de spații verzi.
De asemenea, compania precizează că proiectul prevede dezvoltarea unei componente office destinate atragerii companiilor din domenii cu valoare adăugată ridicată, pe modelul implementat în alte proiecte ale grupului.
Cuvinte cheie: #IULIUSConstanta #Constanta365 #RegenerareUrbana