Conecteaza-te cu noi

Actual

Două persoane din județul Constanța, reținute pentru trafic de droguri de risc

Published

on

droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie – august 2024, persoanele în cauză au procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori, din județul Constanța, cu sume între 100 și 750 de lei.

De asemenea, probatoriul administrat a relevat că, în același interval de timp, una dintre persoane a comercializat și substanțe psihoactive (Alfa-Ethylaminopentiophenone).

La data de 11 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Ulterior, a fost sesizat  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

”Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție., au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions