Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Două poduri din județul Constanța vor fi modernizate cu fonduri europene

Published

on

pod peste canal

Podul de la Basarabi și Podul de la Poarta Albă, care tranzitează Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari vor fi reabilitate cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut astăzi, 12 iunie, de către directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

”Continuăm modernizarea infrastructurii rutiere din Dobrogea prin fonduri europene!

Am semnat astăzi două contracte pentru reabilitarea Podului de la Basarabi, care tranzitează Dunărea și a Podului de la Poarta Albă (DN22C) care tranzitează Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, ambele în județul Constanța.

Asocierea GEIGER TRANSILVANIA S.R.L. – POD-PROIECT S.R.L. are la dispoziție 15 luni (dintre care 4 luni pentru proiectare și 11 luni pentru execuție) și 40,37 milioane de lei (fără TVA) pentru reabilitarea celor două poduri.”, a precizat Cristian Pistol.

Contractul pentru reabilitarea Podului de la Basarabi (pe DN3) are o valoare de 18,94 milioane de lei (fără TVA) iar contractul pentru reabilitarea Podului peste canalul Poarta Alba – Midia – Năvodari (DN22C) are o valoare de 21,43 milioane de lei (fără TVA).

”Am putut să semnez ambele contracte cu ofertantul desemnat câștigător inițial de CNAIR doar după ce au fost soluționate două contestații la CNSC și o plângere la Curtea de Apel București.”, a subliniat directorul general al CNAIR.

Podul de la Basarabi (DN3), cu o lungime totală de 233,80 m (inclusiv viaductele), asigură legătura rutieră pe traseul București – Călărași – Constanța și a fost construit în anul 1983.

Podul de la Poarta Albă (DN22C), cu o lungime totală de 213.60 m (inclusiv viaductele), asigură legătura rutieră între Constanța – Medgidia – Cernavodă și a fost construit în anul 1987.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions