Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

Dragajul de investiție în Portul Constanța a intrat într-o nouă etapă

Published

on

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a încheiat contractul de ”Servicii de consultanță și supervizare execuție lucrări”, prevăzut în cadrul proiectului de investiție ”Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța”.
Semnatarii contractului sunt CN APM SA Constanța și Asocierea „SC TPF INGINERIE SRL și CDR INTERNATIONAL BV”, valoarea contractului este de 3.380.918 lei (fără TVA), iar durata este de 51 de luni.

Obiectivele specifice ale contractului sunt furnizarea de servicii de supervizare de înaltă calitate, atât în timpul perioadei de proiectare și execuție a lucrărilor, cât și pe parcursul perioadei de garanție a lucrărilor, în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor disponibile și pentru a se asigura că Antreprenorul proiectează și execută lucrările în conformitate cu obligațiile contractuale, în special în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea și costul proiectării și lucrărilor.

Au depus oferte două asocieri:
– Asocierea SC TPF INGINERIE SRL, CDR INTERNATIONAL BV;
– Asocierea ARTERA PROIECT, 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA SPA, ACQUATECNO SRL.
Pentru proiectarea și execuția lucrărilor, Antreprenorul este IMPRESA DI COSTRUZIONI ING E. MANTOVANI SPA și SC CONSAL TRADE SRL, conform Acord contractual nr. 44631/07.11.2019.
Valoarea contractului este 139.317.822,44 lei (fără TVA).
Durata contractului este de 20 de luni.

Proiectul de investiție ”Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța” prevede lucrări de dragaj pentru aducerea la cota proiectată a bazinelor și șenalelor din Portul Constanța, adâncirea bazinului Portului de Lucru și a șenalului de acces către acesta din Portul Constanța Sud. În Portul de Lucru se va realiza adâncirea bazinului de la 7 la 9 metri. Proiectul include și lucrări de protecție a cheurilor din Portul de Lucru.

Advertisement

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritară 1 Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a transportului cu metroul Obiectivul Specific 1.3 Creșterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe rețeaua TEN-T centrală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions