Conecteaza-te cu noi

Actual

Dragnea și Tăriceanu se declară neplăcut surprinși de comunicatul Departamentului de Stat din SUA

Published

on

Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției. Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune. Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care: a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA; a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare; a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați; a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot. Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc. Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii. Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție. Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă. Călin Popescu-Tăriceanu, Președinte al Senatului României și Liviu Dragnea, Președinte al Camerei Deputaților. (Foto: Arhivă)

Departamentul de stat al SUA cere Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions