În noaptea de 15 spre 16 august, la ora 4.44, sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au detectat pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galați.
O aeronavă F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, care execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ținta și a primit aprobarea de angajare. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță de aeronava F-18, la ora 5.01.
Un posibil punct de impact al resturilor dronei a fost identificat între localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați, într-o zonă nepopulată.
Alerta aeriană pentru județul Galați a încetat la ora 5.20.
”Ministerul Apărării Naționale monitorizează permanent situația și informează în timp real structurile aliate cu privire la astfel de evenimente.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile.”, precizează Biroul de presă al MApN.
Ce spune ministrul Radu Miruță
În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spațiul aerian național și a fost doborâtă.
La ora 4.44, ținta a fost descoperită intrând în spațiul aerian național, la 24 km nord de Galați, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare.
La ora 5.01, drona a fost interceptată și distrusă între localitățile Băleni și Cudalbi, din județul Galați, într-o zonă nepopulată.
”Felicitări piloților spanioli si militarilor români de la centrul de comandă pentru o misiune reușită!
România își apără spațiul aerian, iar aliații noștri sunt alături de noi. Vigilență, reacție rapidă și solidaritate aliată, acestea sunt garanțiile concrete ale securității noastre.
Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europe.”, a conchis ministrul Miruță.