Conecteaza-te cu noi

Administratie

DJ 226 intră în reabilitare. Câți bani sunt alocați de la bugetul județean pentru lucrările de reabilitare și modernizare

Published

on

Consilierii județeni vor dezbate și vota, în ședința ordinară programată să se desfășoare săptămâna aceasta, o inițiativă a președintelui CJ Constanța, Mariu Horia Țuțuianu, privind “Modernizarea infrastructurii de transport pe traseul DJ 226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu”.

Conform documentelor atașate proiectului de hotărâre, inițiativa este parte din Programului Operațional Regional 2014 – 2020 – Prioritatea de investiție 6.1. – Apel dedicat zonei de Investiție Teritorială Integrată Delta Dunării POR 2017. Astfel, se aprobă valoarea totală a proiectului în cuantum de 107.694.260,30 lei inclusiv TVA.

De asemenea, prin proiectul supus votului consilierilor județeni,  se aprobă și contribuția proprie în proiect a UAT județul Constanța prin Consiliul Județean Constanța, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 2.153.885,21 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.

 “Prin realizarea acestui obiectiv investițional se are în vedere, în mod special, creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin modernizarea drumurilor județene. Totodată, prin acest proiect, UAT Județul Constanța prin Consiliul Județean Constanța urmărește creșterea calității vieții, a transportului și a mobilității populației, bunurilor și serviciilor din județul Constanța prin reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, în vederea stimulării durabile a județului Constanța și implicit a Regiunii de Dezvoltare Sud Est”, transmite Horia Țuțuianu, președintele CJ Constanța, prin expunerea de motive atașată inițiativei.

Din punct de vedere administrative, drumul județean DJ 226 face parte din rețeaua de drumuri publice județene a județului Constanța și face legătura între localitățile Corbu și Mihai Viteazu, lungimea sectorului de drum fiind de 40.258 km.

Advertisement

Vă punem la dispoziție întreg documentul pe care aleșii județeni îl vor supune votului:

4

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions