Connect with us

Politica

Drumul lui Dan Jeacă spre scaunul de subprefect al județului Constanța. Cine ascunde adevărul?

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Subprefectul judeţului Constanţa, Dan Jeacă, a fost învestit, astăzi, în funcţie, în prezența secretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Mihai Dan Chirică, cel care a și dat citire ordinului de numire în funcție. De asemenea, la ceremonie au participat prefectul județului Constanța, Adrian Viorel Nicolaescu, a președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, precum și reprezentanți serviciilor publice deconcentrate din cadrul instituțiilor constănțene.

“Voi respecta programul de guvernare și voi pune în aplicare întreaga mea experiență în serviciul comunității. Trebuie să asigurăm un cadru legislativ armonios, astfel încât să fim un sprijin atât pentru mediul de afaceri și sistemul de învățământ, pentru sectorul medical, dar și pentru toate acele zone care au un impact major asupra calității vieții cetățenilor. Principalul meu obiectiv va fi acela de respectare și aplicare a legii și îmi doresc ca omul simplu, indiferent din ce localitate a județului face parte, să ajungă mai ușor la autorități. Vă asigur că voi fi prezent în județ și la sfîrșitul mandatului, când voi trage linie, să pot afirma că am adus o schimbare în administrație”, a fost prima declarație a lui Dan Jeacă în calitate de subprefect al județului Constanța.

Prima întrebare adresată noului reprezentant al Guvernului în teritoriu a ținut de activitatea sa politică, știut fiind faptul că Jeacă a fost propunerea ALDE Constanța pentru această funcție iar, aseară, PSD Constanța, prin intermediul unui comunicat de presă a anunțat că acesta este social democrat de mai multe luni.

Dan Jeacă a declarat că a plecat din ALDE atunci când au apărut tensiuni, acțiuni care, spune el, nu îl caracterizează. Marius Țuțuianu, lider important al PSD Constanța a ținut să informeze că Jeacă este membru al Partidului Social Democrat de… 8 luni. Clar, ceva nu se leagă ori matematică nu e aceeași pentru toată lumea! Altfel spus, în luna ianuarie, potrivit unor surse din conducerea ALDE, Dan Jeacă a fost propus pentru funcția de subprefect și, din ianuarie până în iunie nu sunt 8 luni, asta în condițiile în care din luna februarie a.c., Jeacă a ocupat și o funcție publică în administrație, respectiv în cadrul Primăriei municipiului Medgidia (primar este Valentin Vrabie – președinte executiv ALDE Constanța) și a ocupat funcția de șef serviciu juridic. Altfel spus, e interesant că tensiunile în ALDE, cele despre care ne-a vorbit Jeacă nu au apărut în urmă cu… 8 luni, ci acestea sunt de data recentă, ceea ce dă naștere mai multor suspiciuni în ceea ce privește situația lui reală. Mai mult decât atât, în luna aprilie, Jeacă a participat la ședința în cadrul căreia conducerea ALDE Constanța a aprobat delegația celor care au luat parte la Congresul partidului. (?!)

Am încercat că aflăm mai multe din cealaltă parte, cea a ALDE, însă la Constanța nu își asumă nimeni declarații oficiale. Cei rămași par speriați să discute în spatial public problemele reale ale partidului. Ni s-a confirmat, însă, ceea ce știam și noi încă de ieri. “Propunerea pentru Jeacă a venit din partea ALDE Constanța. Apoi, a existat o discuție despre o propunere care venea dinspre Năvodari. În discuții a fost și fostul primar de la Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureșan, care pierduse procesul privind incompatibilitatea și s-a renunțat la idee. Totul s-a blocat din cauza lui Tăriceanu și am informații, pe care țind să cred că sunt reale cum că, în tot acest timp, Jeacă discuta și cu PSD, în condițiile în care mai spunea că știe pe unii pe acolo. Oricum, nu cred să existe o adeziune de 8 luni la PSD, iar în campanie a fost cu noi, există colegi care au fotografii și pot dovedi acest aspect”, a declarat pentru „Ordinea.ro” un membru al ALDE Constanța care va rămâne sursă pentru ziarul nostru.

Jeacă preia atribuțiile lui Ersun Anefi

În ceea ce privește atribuțiile pe care subprefectul Jeacă le va avea, prefectul județului, Adrian Nicolăescu, a precizat că le va prelua pe cele ale lui Ersun Anefi. “Va avea în grijă deconcentratele, comisii de specialitate din cadrul Instituției Prefectului, serviciul juridic, precum și securitatea pentru sistemul de comunicare și IT”, a explicat prefectul.

La rândul său, președintele CJ Constanța, Horia Marius Țuțuianu, a precizat că îl știe pe Dan Jeacă de mult timp, îi cunoaște activitatea și îi apreciază profesionalismul și și-a exprimat încrederea că va face performanță și la Prefectură.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Președintele Iohannis, mesaj de la Strasbourg: “Nu cobor standardele în ceea ce privește justiția și statul de drept”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, în cadrul căreia susţine o alocuţiune privind viziunea României în legătură cu acest subiect. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că pledează ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate, iar cheia centrală trebuie să rămână unitatea. Preşedintele a spus că în niciun caz nu se pot repune în discuţie principiile fundamentale pe care proiectul european a fost clădit. El a subliniat că o Europă cu mai multe viteze sau o Europă a cercurilor concentrice nu pot reprezenta soluţii.Klaus Iohannis a subliniat că românii sunt conectaţi la valorile democratice şi şi-au făcut auzită vocea atunci când a fost nevoie, că tânăra generaţie crede în Europa şi ea hrăneşte optimismul.

Întrebat despre poziția președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, cel care a cerut un consens în România, în ceea ce privește statul de drept și justiția, înainte ca România să preia conducerea rotativă a Uniunii Europene, în contextul în care, miercuri, președintele a convocat partidele parlamentare la consultări pe situația din justiție, Iohannis a ținut să transmită că el nu va face niciun compromis.

”Poziția mea este următoarea: eu nu sunt dispus să cobor standardele în ceea ce privește justiția și statul de drept. Statul de drept este stat de drept, iar justiția trebuie să funționeze independent. La aceste lucruri eu nu renunț (…) Eu sunt pregătit să asigurăm o președinție de succes a Uniunii Europene și Guvernul pare pregătit și vom lucra împreună pentru o președinție decentă, de succes.”, a declarat Klaus Iohannis citat de stiripesurse.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a sosit, la ora 11.00, ora României, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, fiind întâmpinat de către preşedintele PE, Antonio Tajani. Ceremonia primirii a inclus şi intonarea imnului de stat al României.

sursa foto: Rfi

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Vezi ce sumă uriașă au încasat partidele politice de la bugetul de stat anul acesta

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Claudiu Năsui, deputat din partea USR în Parlamentul României, face cunoscute cifrele primite de partidele politice de la bugetul de stat numai în acest an.

Năsui scrie pe pagina sa de Facebook faptul că subvenția partidelor de la stat “a explodat în 2018” și explică și cum a fost posibilă această creștere substanțială a sumelor de bani pe care formațiunile politice le-au primit.

“De ce s-a întâmplat lucrul acesta? Pentru că parlamentul României a votat o lege prin care suma alocată de la bugetul de stat pentru partide politice a sărit de la maximum 0.04% din veniturile din bugetul de stat, la minimum 0.01% din PIB. Adică finanțarea care înainte era maximă a devenit minimă și s-a mai și înmulțit de câteva ori. Am mai vorbit de lucrurile acestea când s-a votat această schimbare de lege. Dar ce se întâmplă acum este că vedem exact amploarea măririi de subvenție. În doar 9 luni, statul a dat deja de 3.7 ori mai mulți bani publici decât în tot anul 2017 pentru partide”, scrie parlamentarul USR pe Facebook.

Într-un grafic, ceea ce scrie Năsui pe Facebook, arată astfel:

Totodată, Năsui precizează că explicația votului pentru o astfel de lege este una simplă: partidele aveau datorii foarte mari acumulate din campaniile electorale și se aflau în imposibilitatea de a le rambursa.

Iată ce scrie parlamentarul USR pe Facebook:

“De ce era nevoie de această mărire? Pentru că partidele aveau datorii foarte mari acumulate din campanii electorale și nu mai puteau să le ramburseze. Așa că și-au mărit propria subvenție ca să poată să-și plătească datoriile din bani publici. Practic și-au plătit datoriile din banii noștri.”

Împotriva acestei legi au votat USR în totalitatea sa, un deputat independent (plecat din USR) și un deputat de la PNL (Daniel Gheorghe), iar PMP s-a abținut.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

(document) Statul vrea să se împrumute de la copii. Ce Ordonanță de Urgență pregătește Guvernul

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Guvernul se pregătește să adopte o nouă Ordonanță de Urgență prin care să se înființeze programul guvernamental gROwth. Prin acesta, Trezoreria Statului va deschide conturi copiilor, iar părinții vor putea depune bani. Statul va veni cu 600 lei anual, dacă în cont s-au depus într-un an mai mult de 1.200 lei. De asemenea, se aplică o dobândă de 3% pe an. Suma va putea fi retrasă doar după ce copilul a împlinit 18 ani, ceea ce înseamnă că reprezintă un împrumut acordat statului în condițiile costurilor din ce în ce mai mari de finanțare atât de pe piața internă, cât și externă.

„Se aprobă Programul guvernamental gROwth – Contul individual de economii Junior care are ca obiect introducerea unui cont special de economisire sub formă de depozit. Titularul contului poate fi orice copil care este cetățean român și are sub 18 ani. Contul se deschide pe numele copilului, automat la unitățile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinți, a altui reprezentant legal al copilului sau împuternicitului acestora”, se arată în documentul prezentat de jurnaliștii de la hotnews.ro.

Începâd cu anul 2019, titlularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la vârsta de 18 ani, cu condiția ca suma depusă în anul respectiv în cont să fie de minim 1.200 lei.

  • În cazul în care la finele anului calendaristic suma depusă în anul respectiv este mai mică decât suma minimă de 1.200 de lei, titularul contului nu beneficiază de prima de stat, dar pentru soldul contului se acordă dobândă.
  • Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăși un plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a valorii de 100.000 euro, calculat la cursul de schimb din ultima zi a anului precedent. Titularul contului beneficiază de prima de stat numai pentru suma minimă de 1.200 lei.
  • La soldul contului se aplică o rată anuală de dobândă al cărui nivel se stabilește la 3% pe an. Dobânda se calculează și se plătește când titularul contului împlinește vârsta de 18 ani. Aceasta se va plăti prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.
Depunerile pot începe din luna decembrie 2018.

Sumele pot fi retrase mai devreme în caz de cheltuieli de sănătate pentru tratarea minorului în cazul bolilor cu risc de deces ale acestuia și în cazul decesului.

În sectorul bancar, depozitele cu scandența la 3 ani o au o dobândă de maxim 3,8%, astăzi.

Document 2018 10 23 22772680 0 Proiect Oug Program Growth Procedura Reluata

sursa: hotnews.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: