Conecteaza-te cu noi

Administratie

După ce i-a fost incendiată mașina, consilierul Moroianu explică: “M-au amenințat după ce am spus că voi candida la alegerile locale”

Published

on

Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, marţi noapte, în localitatea Olimp, să stingă un incendiu la un autoturism. Mașina aparține consilierului local din Mangalia Nicolae Moroianu, iar potrivit informațiilor, incendiul ar fi fost pus cu intenție. Oamenii legii au transmis, la scurt timp de la producerea incidentului, că nu au rezultat victime.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. Mașina a fost incendiată în apropierea casei lui Nicolae Moroianu.

Astăzi, consilierul local Nicolae Moroianu vine cu precizări și noi detalii cu privire la acest incident. Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, Moroianu susține că incidentul s-a petrecut după ce s-a opus, în ultima ședință a Consiliului Local Municipal Mangalia, unor ilegalități pe care actuala administrație intenționa să le facă. De asemenea, consilierul local din Mangalia explică și faptul că a primit amenințări și că, doar cu o zi de producerea incidentului, acesta a anunțat că urmează să intre în competiția electorală pentru Primăria municipiului Mangalia, la alegerile locale de anul viitor.

“Mi-a fost incendiată mașina în fața casei. Bănuiesc că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că m-am opus unor ilegalități săvârșite de catre actuala administrație întrucât am primit amenințări în acest sens, precum și faptului ca luni, cu o zi înainte de incident, am purtat unele discuții în care mi-am arătat intenția de a candida pentru funcția de primar. Dacă cei ce au recurs la asemenea metode își imaginează că astfel mă vor intimida sau mă vor opri, se înșală. S-a ajuns prea departe! Mangalia nu este și nu trebuie să devină o feudă a mafiei care folosește astfel de metode pentru a-i elimina pe cei care luptă pentru respectarea legii”, a scris consilierul local din Mangalia pe pagina sa de Facebook.

Detalii despre întreaga poveste, într-un articol “Ordinea.ro” semnat de jurnalistul Tatian Iorga.

Advertisement

Răzbunare sau intimidare? Mașina consilierului local Nicu Moroianu, INCENDIATĂ

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions