Conecteaza-te cu noi

Actual

După ce și-a răpit copiii din Suedia, un cetățean turc a fost arestat la Constanța

Published

on

Poliţiştii constănțeni din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru săvârșirea unei infracțiuni de răpire de copii în circumstanțe agravante, faptă comisă în Suedia.

La data de 7 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I..P.J. Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cetățean turc, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile suedeze.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unei infracțiuni de răpire de copii în circumstanțe agravante, faptă comisă în Suedia. Bărbatul a părăsit statul suedez cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 5, respectiv 8 ani, fără consimțământul mamei acestora.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Advertisement

Cetățeanul turc a fost preluat de către polițiștii constănțeni dintr-un hotel din municipiul Constanța. Nu a opus rezistență în momentul în care a fost reținut.

Curtea de Apel Constanța a emis mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 30 de zile, bărbatul fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, în vederea extrădării către autoritățile suedeze, conform procedurilor legale în astfel de cazuri, care privesc cooperarea judiciară internațională.

Cei doi copii au fost preluați de mama lor, care a venit din Suedia. Bărbatul va rămâne în arestul IPJ Constanța până ce autoritățile judiciare din Suedia vor anunța că au trimis o echipă de polițiști pentru a-l prelua, cel mai probabil de pe aeroportul internațional Otopeni.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions