Connect with us

Actual

După Himalaya, Mamaia cucerește Rusia! Vedeți cum!

Maria Ionescu

Publicat

la

 

Prin proiectul „7 Summits”, susţinut oficial de Asociaţia Litoral- Delta Dunării,  cei mai noi ambasadori onorifici ai staţiunii Mamaia, Mihai Nenciu, Bogdan Ofiţeru şi Nicolae Rotaru şi-au propus să escaladeze cel mai înalt vârf de pe cele 7 continente: Everest (Asia) – 8.848 m, Aconcagua (America de Sud ) – 6.962 m, McKinley (America de Nord ) – 6.194 m, Kilimanjaro (Africa ) – 5.885 m, Vinson (Antarctica ) – 4.897 m, Elbrus ( Europa) – 5.642 m şi Kosciuszko (Australia ) – 2.228 m. Prima etapă a proiectului a fost una de verificare, aclimatizare şi testare a echipamentelor şi s-a încheiat pe data de 16 iunie, când cei trei constănţeni s-au întors din Nepal, unde au urcat pe 3 vârfuri din munţii Himalaya: Kala Pattar (5640m), Chukkung Ri (5550m) şi Nangkar Tshang (5616m). Punctul culminant al traseului expediţional a fost tabăra de bază de pe Everest. În calitate de ambasadori oficiali ai staţiunii Mamaia, cei trei sportivi au pus tricolorul şi steagul staţiunii Mamaia pe toate vârfurile pe care au ajuns. Duminică, 3 septembrie, constănţenii pornesc într-o nouă etapă, şi anume cucerirea vârfului Elbrus din Rusia (5642m) – cel mai înalt vârf din Europa, etapă care va dura aproximativ două săptămâni. Declaraţie Mihai Nenciu: Din punctul meu de vedere, alpinismul este cel mai greu, dur şi solicitant sport din lume. Combină echilibrul, forţa fizică dar mai ales forţa psihică. E ca şi cum s-ar pune la un loc într-un singur sport baletul, gimnastica, maratonul şi şahul. Nu cred că există recorduri în alpinism, pentru că nu este un sport competitiv în care să mă compar cu x sau y. Singura comparaţie este cu mine însumi, dacă am reuşit să îmi depăşesc limita şi să realizez ceea ce mi-am propus, mă întorc de pe munte mulţumit. Atât eu, cât şi cei doi prieteni şi colegi de expediţie nu practicăm o activitate de stadion. Când ajung pe un vârf nu mă aplaudă nimeni, nu sunt ovaţionat, nimeni nu ştie că am ajuns acolo. Dar atunci când ajung pe un vârf mă simt campion, pentru că mi-am atins vârful interior. Iar asta este fabulos! Îmi doresc enorm de mult să reuşesc să duc la capăt acest proiect expediţional şi să îi fac mândri pe toţi constănţenii! Am demarat acest proiect pentru a putea dovedi că nişte oameni absolut normali pot face performanţă atâta vreme cât depun efort şi pasiune în ceea ce fac. Să reuşeşti să rezişti la efortul fizic şi psihic, la mare altitudine, să te acomodezi, să găseşti puterea de a continua chiar şi atunci când simţi că eşti la capătul puterilor, eu zic că ar putea reprezenta un model pentru oricine. Nu eu trebuie să fiu un model, ci efortul pe care îl poate face un om în asemenea condiţii vitrege. Cam acesta este mesajul pe care am vrut să-l transmit : că oricare dintre noi, indiferent ce statut social are, poate evolua, îşi poate depăşi limitele şi poate să ajungă sus. Aceasta cred că este şi esenţa alpinismului, nu escaladarea unui vârf, ci depăşirea vicisitudinilor şi lupta pentru depăşirea greutăţilor ce apar până acolo. Plecăm de la malul mării şi sperăm să ajungem pe “acoperişul” fiecărui continent, unde vom pune tricolorul şi steagul staţiunii Mamaia. Doresc să mulţumesc în mod special Asociaţiei Litoral – Delta Dunării pentru susţinerea şi sprijinul oferit în concretizarea acestui proiect expediţional. Totodată, aş vrea să îi amintesc şi pe cei ce au făcut posibil acest vis al nostru, acela de duce tricolorul şi numele oraşului Constanţa pe cele mai înalte vârfuri din lume: Turkish Airlines, JT Air, Decathlon, Hervis, Aqua Magic Mamaia, Exclusiv Auto, Weider Romania, Ministerul Afacerilor Externe, World Class Romania. Declaraţie Nicu Rotaru: De când suntem copii ne dorim să ne întrecem, să urcăm în cel mai înalt copac, să alergăm cât mai repede, să o cunoaştem pe cea mai frumoasă fată din şcoală…Cu trecerea timpului realizezi că unele au rămas aceleaşi, dar unele s-au schimbat… jucăriile au trecut la alt nivel şi dealurile copilăriei au devenit vârfuri înzăpezite…Urcarea fiecărui vârf din programul 7 Summits se îngemănează cu toate dorințele ce ne-au urmărit copilăria şi ne face să fim mândri atunci când zici: am fost acolo, sau eu sunt acela. Când ai un vis, închizi ochii și ai impresia ca poți fi acolo…Noi trăim visul cu ochii larg deschişi, şi credem că prin noi mulți vor avea curajul să creadă că pot afirma: DA, și eu pot!!! Iată că plecăm pe acoperișul Europei, primul vârf din cele 7 ce ne dorim să le bifăm, la scurt timp după aventura himalayană de acum doua luni. Cum nici bine nu mi-am desfăcut bagajul, am clipit de două ori mai îndelung, și când am văzut viza pe pașaport am zis: hei!!! Iar se întâmplă!!! Cu mine va urca și steagul cu fluturele mov DRAVET, pentru toți copiii mai puțin norocoși ce nu vor urca niciodată un vârf de munte…Declaraţie Bogdan Ofiţeru:  Entuziasmul şi optimismul alături de colegii mei se află la cote maxime. Mă simt norocos să fac parte dintr-o echipă puternică şi omogenă, şi cred cu tărie că Proiectul 7 Summits va fi un model pentru publicul larg, care este în dificultatea de a alege un mod de viaţă sănătos. Plecăm la acest “drum” totodată şi pentru a promova staţiunea Mamaia, litoralul şi Delta Dunării, oraşul Constanţa şi frumoasa noastră ţară, România. Plec în această expediţie cu cele mai optimiste gânduri, alături de colegii mei Mihai Nenciu şi Nicu Rotaru. Sunt pregătit atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. Ca în tot ceea ce fac în viaţă, consider că este o nouă experienţă şi, de ce nu, şi o mare provocare, luând în calcul că ne vom deplasa în extrasezon de ascensiune şi că ne vor aştepta fenomene meteo extreme. Declaraţie Corina Martin, Vicepreşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: Încă din momentul în care i-am cunoscut pe cei trei sportivi constănţeni, mi-am imaginat cum ar fi ca steagul “Mamaia Style”, ce poartă numele Campaniei noastre oficiale de promovare, să fie înălţat pe Himalaya, apoi pe fiecare dintre cele mai înalte vârfuri ale lumii. Le-am propus celor trei să devină astfel Ambasadori onorifici ai staţiunii Mamaia şi, astfel, stabilim o nouă premieră în promovarea destinaţiilor de vacanţă româneşti, în lume. Asociaţia Litoral – Delta Dunării continuă astfel să promoveze destinaţia pe care o reprezintă, prin sport şi cu un proiect de atitudine şi curaj, aşa cum este “7 Summits”. După Himalaya, Mamaia cucereşte Rusia!

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Urmează zile friguroase. LAPOVIȚĂ și NINSOARE, la munte

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, meteorologii au emis un mesaj nou de  vreme severă valabil începând din noaptea următoare.

Potrivit ANM, informarea meteorologică  vizează intensificări ale vântului, precipitații mixte în zona de munte. Intervalul de valabilitate este 30 octombrie, ora 02.00 – 31 octombrie, ora 20.00.

În intervalul menționat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze de 60…80 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali rafalele vor depăși temporar 90 km/h. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va prezenta intensificări și în celelalte regiuni, dar mai ales în sudul și vestul Olteniei, unde se vor atinge viteze de 50…60 km/h.

Notă: Temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (31 octombrie), în Subcarpații Moldovei vor fi posibile precipitații mixte. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bătaia de joc de la Ministerul Muncii: valoarea tichetelor de masă crește cu… UN BAN!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ministerul Muncii anunță că valoarea tichetelor de masă a fost indexată cu un ban. Asta a rezultat în urma calculelor făcute în baza formulei și indicatorilor economici prevăzuți de lege, informează ministerul.

„Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește prin aplicarea unei formule de calcul clare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. Prin urmare, ultima indexare a valorii tichetelor de masă, cu un ban, a rezultat în urma calculelor făcute în baza formulei și indicatorilor economici prevăzuți de lege. Această valoare a rezultat prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru, raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018. Conform prevederilor art. 32 alin.(1) din Legea nr. 165/2018, valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de prezenta lege se indexează, semestrial, după cum urmează:

a) în cazul tichetelor de masă, cu indicele prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică;

b) în cazul celorlalte bilete de valoare, cu indicele inflației comunicat de Institutul Național de Statistică, în funcție de evoluția tarifelor/prețurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare, potrivit acestei legi.“, notează Ministerul Muncii

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bogdan Olteanu, fost viceguvernator BNR, 5 ani de ÎNCHISOARE. Decizia este definitivă!

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Bogdan Olteanu, fost deputat PNL și fost viceguvernator al Băncii Naționale, a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Bogdan Olteanu a fost reținut în urmă cu mai mulți ani și a fost acuzat că a primit 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu astfel încât să sprijine numirea unei persoane într-o funcție publică. El a fost condamnat astăzi, 29 octombrie 2020, la cinci ani de închisoare. Sentința este definitivă.

Solutia pe scurt:

Decizia penală nr.1129/A din data de 29 Octombrie 2020 – În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucure?ti – Sec?ia I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infrac?iunea de trafic de influen?ă, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, men?inând pedepsele complementare ?i accesorii aplicate aceluia?i inculpat prin sentin?a apelată. În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada re?inerii, a arestării preventive ?i a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020.”

NOTĂ! La ultimul termen al procesului reprezentantul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale.

“Inculpatul Bogdan Olteanu a cerut şi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu. Martorul Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, el fiind trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor de cumpărare de influenţă (…) O altă declaraţie este cea a lui Sorin Enache, directorul general al Realitatea Media. El spune clar că la acea vreme Sorin Ovidiu Vîntu urmărea ieşirea lui Mihaiu de la “Academia Caţavencu” şi promovarea pentru postul de guvernator al Deltei Dunării. Aceste declaraţii sunt dublate de documente bancare ale unor autorităţi străine. Din interceptările făcute în cauză, reiese că Sorin Ovidiu Vîntu era interesat de numirea lui Mihaiu. Martorii cheie din dosar au fost testaţi cu aparatul poligraf pentru verificarea gradului de disimulare a sincerităţii. Rezultatul a fost ca aceşti martori au fost sinceri în cele declarate. Bogdan Olteanu a refuzat proba cu testarea la aparatul poligraf. Mai există un raport economic ce arată că Bogdan Olteanu a avut cheltuieli mai mari decât suma veniturilor legale”, a spus procurorul.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile procurorilor DNA şi a spus că nu a primit bani de Sorin Ovidiu Vîntu sau de la alte persoane, neexistând nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. El a declarat că toată lumea îl susţinea pe Liviu Mihaiu pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi Guvern.

INFO! Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii. Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: