Conecteaza-te cu noi

Politica

E scandal uriaș în PSD Constanța. Lideri importanți cer demisia lui Felix Stroe și criterii corecte pentru lista de la parlamentare – surse

Published

on

E scandal uriaș în PSD Constanța. Liderii social democrați vor demisia lui Felix Stroe, nemulțumiți fiind de modul cum gestionează activitatea politică. O altă supărare a acestora vizează alcătuirea listei pentru alegerile parlamentare, prin favorizarea unor lideri despre care, surse din PSD Constanța, declară pentru “Ordinea.ro” că nu au muncit, în ultimii ani, pentru partid. Mai mult, liderii social democrați constănțeni sunt nemulțumiți și pentru faptul că listele de la parlamentarele din acest an sunt deschise de Felix Stroe și de “familia Dumitrache” (Ion Dumitrache, partenerul și asociatul din afeceri al lui Stroe). De altfel, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora scandalul din organizația PSD Constanța a ajuns la urechile lui Marcel Ciolacu, președintele social democraților din România. Mai mult, se pare că nici conducerea de la București n-ar fi tocmai mulțumită de scorul pe care Stroe l-a obținut la alegeri, dar și pentru că PSD Constanța a pierdut principala administrație din județ, respectiv Primăria Constanța, după ce Decebal Făgădău a ieșit pe locul 3 la numărătoarea voturilor valabil exprimate la alegerile locale din 27 septembrie.

În desfășurare, la ora transmiterii acestei știri, este în desfășurare o ședință a Biroului Politic Județean a PSD Constanța. Tot la ora transmiterii acestor informații, la sediul PSD din municipiului Constanța mai mulți susținători ai fostului primar Făgădău au venit să își exprime supărarea față de politica pe care același Felix Stroe o aplică în organizație.

Vom reveni cu informații la finalul ședinței.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions