Conecteaza-te cu noi

Politica

Elena Băsescu (PMP), despre pensiile speciale: „Este o hoție din banii românilor“

Published

on

Mai mulți lideri ai PMP, Elena Băsescu, Claudiu Palaz și Ioana Constantin, au organizat, astăzi, la Constanța, o conferință de presă în care au vorbit despre alegerile parlamentare din acest an. Reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea pensiilor speciale și reformarea sistemului de sănătate sunt doar câteva dintre marile teme ale PMP pentru viitorul Legislativ.

„Ne aflăm aproape de jumătatea campaniei. În ciuda restricțiilor, am reușit să mă întâlnesc cu sute de cetățeni și am ajuns la câteva concluzii de etapă. Lumea este sătulă de scandaluri politice și de aceea au fost foarte receptivi atunci când am venit cu proiectele pe care le propune Partidul Mișcarea Populară, și mă refer la proiectele majore: reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea pensiilor speciale, care înseamnă hoție din banii românilor, revenirea la alegerea primarului în două tururi, digitalizarea administrației și transparentizarea instituțiilor. Ne dorim să se pună toate facturile și contractele pe site-urile instituțiilor, precum și CV-urile angajaților. Oamenii au mai fost receptivi foarte bine și la pachetul de măsuri sociale pe care eu îl propun și care are în vedere un ajutor pentru creșterea natalității“, a afirmat Elena Băsescu.

Ea a spus că deși se află în campanie pentru alegerile parlamentare, oamenii cu care a interacționat i-au ridicat foarte multe probleme de administrație locală. Printre acestea se numără și extinderea rețelei de gaze naturale.

„Din cele 70 de UAT-uri, doar 18 sunt branșate la rețeaua națională de gaze. În acest caz, am mai multe propuneri. PMP are în program un proiect major care se numește „Gaze românești pentru toți românii“, prin care ne propunem o creștere de la 32% la 65% a numărului gospodăriilor branșate la rețeaua de gaze naturale. Pentru asta este nevoie de o modificare a Ordonanței de Urgență nr 114 care să permită exploatarea platformei din Marea Neagră, unde există 114 milioane de metri cubi de gaze care nu sunt încă exploatate. Pentru ca toți românii să aibă acces la gaze naturale, există trei posibilități: accesare de fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și furnizorii de energie să suporte această extindere a transportului de gaze, urmând ca ulterior să-și recupereze investiția.“, a punctat Elena Băsescu.

Advertisement

Ioana Constantin a afirmat, la rândul său, că programul PMP „Mișcăm România“ vine cu soluții concrete pentru sistemul de sănătate.

„Am redepus în Parlamentul României proiectul pentru o nouă Lege a Sănătății și care a rezultat în urma tuturor comisiilor prezidențiale în timpul mandatelor președintelui Traian Băsescu cu cei mai buni experți pe care îi avem în sănătate. Proiectul nostru vizează reorganizarea din temelii a sistemului sanitar și care pleacă de la o chestiune esențială: În România există cele mai mici alocări pentru Sănătate din întreaga Uniune Europeană. Suplimentar, după ce am văzut ce s-a întâmplat și la Piatra Neamț, credem că este foarte important să discutăm despre depolitizarea sistemului de sănătate, iar prin vocea prim-vicepreședintelui PMP Cristian Diaconescu un audit în întregul sistem de sănătate. Este vremea să discutăm despre adevărul din sistemul de sănătate, în care nu s-a investit. Mai mult decât atât, avem o politizare excesivă în sănătate și în educație. Este revoltător de ce la cinci ani de la Colectiv există numai 26 de paturi pentru marii arși, din care trei sunt la privat. În spitalele din România nu există instalații pentru stingerea incendiilor. România este o țară fără avize, dar e o țară în care politicienii își dau legi pentru ei.“, a afirmat Ioana Constantin.

Liderul PMP Constanța, Claudiu Palaz, candidat la funcția de senator, a declarat că este o campanie atipică în care un partid fură sloganuri de la PMP legat de reducerea numărului de parlamentari la 300. El a spus că electoratul nu se mai lăsa păcălit de votul util, care a dezavantajat PMP la alegerile locale.

La Constanța, lista PMP este deschisă de Elena Băsescu la Camera Deputaţilor, iar Claudiu Palaz este pe prima poziţie la Senat. Ioana Constantin, care este secretarul general adjunct al PMP, candidează de pe poziția a doua la București pentru un post de deputat.

Advertisement

Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: www.ordinea.ro

– CUI mandatar financiar coordonator: 11200012

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions