Conecteaza-te cu noi

Actual

Elevi din Constanța au protestat în prima zi de școală în Piața Victoriei. Au cerut „masă caldă“ și burse

Published

on

Câteva zeci de elevi au protestat, astăzi, în Piaţa Victoriei, în contextul începerii noului an şcolar, printre aceștia numărându-se și cei din Constanța. Elevii au cerut, printre aletele, acordarea de fonduri pentru reparaţii capitale în şcoli, generalizarea programului “Masa caldă”, ore remediale şi consiliere şcolară accesibile tuturor elevilor, scrie Agerpres. Pe şapte pancarte, elevii au sintetizat principalele cerinţe:

– finanţare complementară pentru reparaţii capitale în şcoli;

– “Masa caldă” în toate şcolile din România;

– ore remediale pentru toţi elevii: clasele primare, gimnaziu şi liceu;

Advertisement

– consiliere şcolară accesibilă tuturor elevilor şi finanţată adecvat;

– burse şcolare diferenţiate pe categorii şi legate de salariul minim;

– transport gratuit judeţean pentru elevi;

– planuri cadru noi şi materiale educaţionale pentru elevii din 2021, nu cei din 2009.

De asemenea, elevii prezenţi au purtat bannere cu următoarele mesaje: “Ore remediale, reparaţii capitale, masă caldă”, “România needucată”, “Vrem burse mărite”. Un tânăr cu portavoce a scandat critici la adresa sistemului de învăţământ, iar nemulţumirile sale au fost repetate de către elevii prezenţi la protest.

Advertisement

“Vă bateţi joc de educaţie! Legea nu e opţională! Aţi îngropat educaţia! Educaţia este un drept, nu un privilegiu! Viitorul nostru contează! Educaţia este o investiţie, nu un cost! Suntem o generaţie de sacrificiu! Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”, au strigat aceştia. Duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, asociaţiile elevilor din Constanţa, Bacău, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş, Mureş şi Vâlcea îi îndemnau pe elevii să iasă la protest, în Piaţa Victoriei.

Sursa: stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions