Conecteaza-te cu noi

Actual

Elevii constănţeni condamnă declaraţiile premierului Dăncilă! Vezi despre ce e vorba

Published

on

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă declarațiile făcute seara trecută la un post național de televiziune de către doamna prim-ministru a României Viorica Dăncilă – “Nu suntem la şcoală ca să vină domnul profesor şi să ia elevii de urechi.”

Considerăm extrem de grav faptul că în anul 2018 șeful guvernului promovează public atitudini care ne aduc aminte de vremurile de mult apuse. Conform art. 6, alin. (2) din Statutul Elevului “Elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii.”, fapt ce interzice din start orice comportament care poate aduce atingere integrității fizice sau psihice a elevilor, mai ales din partea profesorilor, persoane care ar trebui să le deschidă perspectivele, să îi determine să îndrăznească, să își asume riscuri. Or, acestea nu se pot cultiva prin instituirea unei culturi a fricii. Suntem de părere că respectul este ceva ce se capătă prin fapte, nu prin impunere.

Îi solicităm doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă să le ceară public scuze elevilor din România. Atâta timp cât persoanele de la conducerea țării fac afirmații de genul acesta, considerându-le normalități, nu ne putem aștepta la o schimbare a paradigmei în educație, cu atât mai puțin la o adaptare a sistemului de învățământ, alături de mentalitățile care îl constituie, la cerințele și așteptările secolului al XXI-lea.

La rândul său, Alexandru Manda, fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa a postat un text scurt pe pagina sa de facebook: “Este de neconceput ca șeful Guvernului să se raporteze la violența fizică în mediul școlar ca fiind un comportament potrivit, care este normal să se petreacă.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions