Conecteaza-te cu noi

Actual

Elevii de clasa a VIII-a încep examenele de Simulare Naţională

Published

on

După ce au avut parte de o săptămână de vacanţă forţată din cauza vremii, elevii de clasa a VIII-a intră, de luni, 5 martie, în examene de Simulare Naţională. Ei vor începe săptămâna cu simularea examenului scris de Limba şi literatura româna, iar marţi vor susţine simularea la Matematică. Ministerul Educaţiei a anunţat că sunt aşteptaţi să participe la testări aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a. Probele de simulare încep la ora 9:00, iar elevii pot să intre în sălile de clasă până cel tarziu la 8.30. Ei au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele, similar examenului propriu-zis.  Vom vedea ce rezultate obţin elevii şi cum s-au pregătit pentru aceste examene.

Update: La nivelul județului Constanța, 6.079 de elevi vor susține probele scrise în cele 126 de unități de învățământ.  Menționăm că evaluarea lucrărilor scrise se realizează de  către profesori evaluatori din unitatea de învățământ în care se desfășoară simulările naționale, iar în situația în care nu sunt suficienți profesori  de specialitate în unitatea școlară, există posibilitatrea evaluării  și de către un cadru didactic din afara unității de învățământ. Rezultatele obținute de către elevi la simularea națională, care vor fi comunicate pe data de 16 martie,  sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu  elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea  performanțelor școlare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions