Conecteaza-te cu noi

Politica

Emil Boc: Alegerile prezidenţiale din 2009 nu au fost fraudate. Întâlnirea de la Oprea nu putea fizic modifica rezultatul

Published

on

Fostul premier PDL Emil Boc a declarat, miercuri, după audierea în Comisia de anchetă privind prezidenţialele, că alegerile din 2009 nu au fost fraudate şi nici nu avea cum să se întâmple acest lucru, adăugând că, deşi nu ştie detalii despre întâlnirea de la Gabriel Oprea, aceasta nu putea “fizic” influenţa rezultatul, transmite News.ro.

“Alegerile din 2009 nu au fost fraudate şi nici nu aveau cum să fie fraudate. Gândiţi-vă că în fiecare secţie din cele 21.000 existau 6 reprezentanţi de la partide care erau împotriva PDL şi unul de la PDL. Toţi aceştia au vegheat zi şi pe parcursul nopţii procesul electoral. Toate aceste procese verbale au fost semnate de cei 7. Credeţi că în cele 21.000 de secţii ar fi acoperit candidaţii care erau împotriva PDL o eventuală tentativă de fraudă în favoarea candidatului PDL? Exclus. Nu era posibil”, a spus fostul premier.

El a afirmat că nu ştia despre întâlnirea din seara alegerilor de acasă de la Gabriel Oprea, dar este convins că ea nu putea influenţa rezultatul scrutinului.

“Cu siguranţă ea nu putea modifica rezultatul votului. Nu avea cum fizic. Cum să modifici rezultatele de pe procesele verbale semnate de 7 reprezentanţi ai partidelor?”, a spus Emil Boc,

Advertisement

Fostul lider PDL nu a vrut să comenteze însă dacă o astfel de întâlnire era imorală în acel moment, spunând doar că nu era ilegală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions