Connect with us

Politica

Este război pe față! PSD transmite comunicate către PNL

Maria Ionescu

Publicat

la

Că în viața politică au loc schimbări majore este cât se poate de evident. Ce-i drept, de-a lungul anilor au fost mereu încrâncenări între partidele politice de stânga și cele de dreapta, iar din acestea am avut de tras noi, cetățenii acestui oraș. Se pare că acestea  nu s-au terminat și de suferit vom avea tot noi, în continuare. O să dăm un singur exemplu înregistrat în ședința de consiliu local municipal de ieri: Consiliul Local Municipal Constanţa a votat în favoarea contractării de către RADET a unui împrumut de 10 milioane lei, bani cu care vor fi plătiţi furnizorii şi datoriile CET-ului. Consilierii locali liberali s-au abținut de la vot, dar asta nu a contat atâta vreme cât ei reprezintă o minoritate. Se pare că a fost o zi oarecum tensionată, la finalul căreia – aproape de miezul nopții – am primit următorul comunicat de presă din partea organizației PSD Constanța, adresat consilierilor PNL: ”Împreună am depus un jurământ dupa ce constănțenii au hotărât pe cine doresc în fruntea orașului nostru și ceea ce doresc de la aleșii lor. Peste 300.000 de constănțeni așteaptă de la noi, consilierii locali, să găsim rezolvări. Pentru ei și pentru viața orașului nostru. Așteaptă de la noi nu orgolii politice, nu atitudini de învinși semeți, nu voturi împotriva celor ce ne-au trimis să le gestionăm problemele. Alegerile au trecut, orgoliile la fel, sau cel puțin așa ar fi trebuit, oamenii așteaptă de la noi soluții. Care nu sunt nici liberale, nici social-democrate, sunt doar soluții pentru ei. Dacă în fața unui vot care asigură sutelor de mii de constănțeni liniștea și confortul termic în prag de iarnă și dumneavoastră vă abțineți, fără un motiv temeinic, înseamnă că nu vă înțelegeți menirea. Alegerile nu au fost despre candidați, au fost despre orașul nostru, despre oameni, despre nevoile și problemele lor. Aceste probleme sunt pe masa noastră de consiliu și nu avem voie să gândim politicianist. Siguranța cetățenilor noștri este un subiect nenegociabil stimați colegi. Este responsabilitatea noastră de aleși. Ceea ce s-a întâmplat în ședința de consiliu local nu a fost un concurs de frumusețe sau de muțenie. Am avut cu toții în față un memoriu argumentat în care ni se cerea tuturor o decizie simplă. Să luăm un împrumut pentru ca oamenii în mijlocul cărora trăim să nu riște să rămână în frig pe perioada iernii. Oricâte explicații politice ați găsi, oricâte justificări îmbrăcate frumos ați încerca, realitatea este că vă interesează mai mult jocurile politice și mult mai puțin soarta constănțenilor. Din fericire, oamenii au ales bine în iunie. Ei întodeauna au dreptate iar noi, consilierii PSD, am înțeles ce trebuie să facem în slujba lor. Din nefericire pentru dumneavoastră trebuie sa dați explicații oamenilor și nu șefilor de partid care încă nu au uitat gustul înfrângerii. De această decizie beneficiază toți constănțenii nu doar cei care au votat cu PSD. Oamenii nu se împart după aceste criterii politice.” Ne-am fi așteptat ca liberalii să protesteze sau să fie de acord cu spusele PSD, însă până la această oră nu am primit nici un comunicat de presă din partea lor.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Sunt sau nu eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor? Banii sunt prinși în continuare în buget

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

În tot scandalul din Parlament legat de propunerea PSD privind majorarea alocațiilor copiilor, social democrații au solicitat, astăzi, introducerea unui amendament în proiectul de buget, pe tehnică legislativă, ca banii din pensiile speciale ale parlamentarilor, rămaşi cuprinşi în proiect, să fie transferaţi Ministerului Muncii pentru acordarea unor vouchere pentru copii nou-născuţi. El a cerut, în acest sens, retrimiterea la comisii a raportului, solicitare respinsă de reprezentanţii PNL.

„În buget avem trecute aproape 50 milioane de lei pe pensiile speciale ale parlamentarilor. Vă solicităm acceptarea unui amendament pe tehnică legislativă – să transferăm aceşti bani la Ministerul Muncii, să dăm la copii vouchere de 2.000 lei, pentru fiecare copil nou-născut, din banii de pensii speciale ale parlamentarilor. Dacă nu, să retrimitem raportul la comisii pentru a se face această modificare”, a spus liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

În replică, majoritatea parlamentară a respins propunerea din motive procedurale. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a replicat că PSD nu are dreptul să ceară retrimiterea la comisie şi a trecut la dezbaterea şi votul pe articolele proiectului de buget.

Sursa: stiripesurse.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Soluția lui Florin Roman pentru creșterea alocațiilor: Confiscarea averilor PSD-iștilor condamnați

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Deputatul PNL Florin Roman a venit, astăzi, la dezbaterea legii bugetului, cu o soluție pentru creșterea alocațiilor pentru copii. El a spus că acestea alocații ar putea crește dacă s-ar confisca averile social-democraților condamnați.

„PSD-istilor, unde ati fost voi in ultimii ani? Nu cumva dvs ati guvernat Romania?  Voi ne dati noua lectii? Va spun un lucru care o sa va doara. Singurul politician roman condamnat de o instanta romaneasca pentru ca a furat bani de la copii este seful dvs, Liviu Dragnea, care acum se odihneste in puscarie pentru ca a furat bani de la copii”, a zis Florin Roman.

„Un singur amendament ar fi trebuit sa rezolve problema banilor pentru alocatii, confiscarea extinsa a averilor liderilor PSD condamnati. Am fi avut bani pentru copilasii Romaniei”, a adăugat deputatul PNL.

Sursa: stiripesurse.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Circ în Parlament! Aleșii PSD au împărțit păpuși în plen

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

A fost iarăși circ în Parlament. Aleșii PSD au împărțit păpuși în urmă cu câteva momente în semn de protest față de refuzul Guvernului de a crește alocațiile copiilor. Parlamentarii PSD au scandat „alocații“ în timpul discursului premierului Florin Cîțu. În replică, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților le-a transmis PSD-iștilor că „păpușile sunt probabil păpușile pe care le-ați manipulat“.

„Probabil, păpușile pe care le-ați adus sunt păpușile pe care le-ați manipulat de 30 de ani în administrație și guvernare. Românii au capacitatea de a judeca și nu vă mai țineți de astfel de comportamente lipsite complet de civilizație și bun simț. (…) Domnule Popa, vă rog frumos să părăsiți tribuna, vorbește primul ministru! Domnilor de la PSD, vă rog să vă comportanți civilizat! Lăsați circul!“, a afirmat Cîțu.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: