Conecteaza-te cu noi

Actual

”Eugenia” va rămâne mereu gustul dulce al copilăriei

Published

on

Este greu de estimat un număr al adulților care să nu-și fi petrecut copilăria în cu totul alte condiții decât micuții de azi. Pentru că este puțin probabil ca măcar unul dintre ei să-ți spună că stătea cu orele în fața calculatorului, că animalele din curte i se păreau desene animate sau că mânca portocale sau ciocolată pe săturate  La fel de greu este să întrebi un om în toată firea dacă a mâncat sau nu ”Eugenia” pe vremuri și să primești drept răspuns un nu hotărât. Și asta pentru că în copilăria noastră exista deja acest desert și toată lumea îl mânca cu foarte mare plăcere. Pentru cei care nu știu, este important să precizăm că acești biscuiți sandwich, care erau numai cu cremă de cacao și gust de rom, s-au lansat pe piața din Constanța încă din anii 1946-1947, la fosta fabrică Eugenia, devenită ulterior Dobrogea Grup, situată pe strada Theodor Burada. După numele locului în care se produceau au fost denumiți și biscuiții. Și, indiferent de vârstă, toată lumea îi mânca, fie că era vorba despre elevii care îi luau la școală și îi mâncau în pauze, fie despre părinții care îi luau pentru masa de la serviciu.  Anii au trecut, lumea s-a schimbat, piețele s-au umplut de diverse mărfuri românești sau din import, care abundă pur și simplu. Cu toate acestea, biscuiții Eugenia nu și-au pierdut savoarea.  Dimpotrivă, s-au diversificat foarte mult și sunt pe gustul fiecăruia. În anul 1997, biscuiții sandwich nr. 1 au devenit marcă proprie înregistrată a companiei Dobrogea Grup. Acum se găsește Eugenia original, Eugenia cu cremă de vanilie, Eugenia cu cremă de cacao, Eugenia cu cremă de lămâie, Eugenia Junior cu lapte și miere, Eugenia Dark cu cremă de cacao. Nu lipsesc pachetele de MiniEugenia, biscuiţi destinaţi tuturor categoriilor de vârstă, în orice ocazie: mic dejun, snack, desert, five o’clock tea, în excursii, inclusiv în perioadele de post, cu focus pe copii şi mame. Cu puțină vreme în urmă, a mai fost lansat un  sortiment de Eugenia, cu un gust desăvârșit. Este vorba despre Eugenia Black&White, biscuiți sandwich cu contrast – de gust și culoare – provenit din conținutul bogat de cacao neagră și gustul fin al cremei  cu lapte . …noapte și zi, întuneric și lumină, gust și culoare … Black&White. Contrastul perfect! De asemenea, nu lipsesc pachetele individuale, pachetele Family (care conțin 7 sau 10 pachete individuale), display (conţine 24 bucăţi individuale), cutie de 56 bucăţi. Așa că, dacă vă doriți ceva dulce și bun la masă, nu ezitați să alegeți biscuiții sandwich Eugenia. Aveți de unde!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions