Un centru SPA, cu sală de fitness și piscine, amenajat în complexul de lux Wida Residence din Mamaia, a fost scos la licitație pentru aproape 16 milioane de lei. Proprietatea aparține firmei First Mamaia Residence SRL, controlată în trecut de fiul antrenorului Cosmin Olăroiu. Executarea silită a fost declanșată de o societate implicată în controversata afacere imobiliară RA-APPS–EximBank.
Centrul SPA și alte proprietăți, scoase la vânzare
Potrivit publicației de vânzare emise de executorii judecătorești „Dumitru, Iancu & Asociații”, licitația a fost programată pentru 15 octombrie 2026, în dosarul de executare nr. 268/CD/2026.
Centrul SPA se află pe bulevardul Mamaia nr. 436A, în ansamblul Wida Residence, dezvoltat pe amplasamentul fostului Hotel Mamaia. Proprietatea cuprinde spații de fitness și SPA, o terasă și piscine, cu o suprafață totală de aproximativ 1.225 mp. Prețul de pornire a fost stabilit la 15.899.000 de lei.
În aceeași procedură au mai fost scoase la licitație o sală multifuncțională, pentru 33,77 milioane de lei, un apartament de trei camere, pentru 4,2 milioane de lei, și un spațiu comercial destinat unui salon de coafură, pentru 1,77 milioane de lei. Valoarea cumulată a celor patru proprietăți depășește 55,6 milioane de lei.
De la Stelu la fiul lui Olăroiu
First Mamaia Residence SRL a funcționat anterior sub denumirea Steda Beach SRL și a fost controlată de Gheorghe Stelian, zis „Stelu”, un apropiat al fostei ministre a Turismului Elena Udrea și al fostului soț al acesteia, Dorin Cocoș. La scurt timp de la înființare, Steda Beach a preluat hotelul Mamaia de la omul de afaceri Silviu Iordache, care îl cumpărase în 2011, cu un preț preferențial, fix de la Ministerul Turismului condus de Elena Udrea.
În 2018, Gheorghe Stelian devenea protagonistul unui scandal uriaș legat de despăgubiri imense obținute de la ANRP pe baza cesiunii de drepturi litigioase și a unor evaluări frauduloase a unor terenuri revendicate. El avea să fie condamnat pe fond la șase ani de închisoare, însă avea să scape definitiv, după ce în 2022 procesul penal împotriva sa a fost întrerupt ca urmare a prescripției. La debutul dosarului penal, în 2018, a cesionat părțile sociale de la Steda Beach către Dorin Mirel Mateiu.
În 2019, firma a fost preluată de Antonio Daniel Olăroiu, fiul antrenorului Cosmin Olăroiu, și Roxana Tănase, partenera sa de la acea vreme. Cei doi au schimbat numele firmei din Steda Beach în First Mamaia Residence SRL și au procedat la transformarea vechiului hotel Mamaia într-un ansamblu cu 137 de unități locative și facilități comerciale și de agrement cunoscut sub numele Wida Residence.
În 2024, Antonio Olăroiu s-a retras din afacere, cedându-și participația Roxanei Tănase, care a devenit asociat unic și administrator al societății.
Potrivit datelor financiare aferente anului 2025, First Mamaia Residence a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 36,9 milioane de lei, un profit net de 1,15 milioane de lei și datorii totale de aproape 127 de milioane de lei.
Un apartament de 1,3 milioane de euro și penalități de 800.000 de euro
Executarea silită a fost declanșată la cererea Spirmina Corporation SRL, în urma unui litigiu privind o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată în aprilie 2023.
Spirmina convenise să cumpere un apartament din Wida Residence pentru 1,3 milioane de euro și achitase un avans de 800.000 de euro. Tranzacția nu a fost finalizată, iar cumpărătorul a solicitat în instanță restituirea avansului și plata unor penalități contractuale de aceeași valoare.
Printr-o sentință pronunțată în mai 2025, Tribunalul București a dispus desființarea promisiunii de vânzare-cumpărare și a obligat dezvoltatorul să restituie avansul de 800.000 de euro și să achite penalități de încă 800.000 de euro. Hotărârea a rămas definitivă la Curtea de Apel București, în decembrie 2025.
Creditoarea, implicată în controversata afacere RA-APPS–EximBank
Spirmina Corporation SRL este controlată de Monica Maria Dăscălița Peterson, o femeie de afaceri al cărei nume a apărut în presă în legătură cu închirierea unui imobil al statului, situat pe Șoseaua Kiseleff din București.
Potrivit relatărilor din presa centrală, imobilul administrat de RA-APPS a fost închiriat societății Spirmina Corporation, care l-a subînchiriat ulterior băncii de stat EximBank. Astfel, între două entități ale statului a intervenit o firmă privată, care încasa venituri din subînchiriere.
Presa a relatat că diferența dintre chiria achitată către RA-APPS și cea percepută de la EximBank ar fi generat un câștig de aproximativ 720.000 de euro anual pentru societatea intermediară. Această construcție contractuală a provocat controverse publice, prin prisma modului în care un bun al statului a ajuns să producă venituri importante unei firme private, tot din fondurile unei entități controlate de stat.
Spirmina Corporation, beneficiara acestei afaceri, este aceeași societate care a obținut în instanță obligarea dezvoltatorului Wida Residence la plata a 1,6 milioane de euro și a solicitat ulterior executarea silită a proprietăților din Mamaia.
La momentul redactării acestui articol, rezultatul licitațiilor programate pentru 15 octombrie 2026 nu era cunoscut.