Conecteaza-te cu noi

Actual

Exercițiu medical multinațional. În România se va desfășura în București, Cincu și Constanța

Published

on

În perioada 08-12 aprilie a.c., Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și celelalte structuri aflate în coordonarea departamentului vor participa la Vigorous Warrior 19, cel mai mare exercițiu medical multinațional din istoria Alianței Nord-Atlantice.

Co-organizat de Centrul de Excelență al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării și Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale din România, exercițiul cuprinde simularea acțiunilor cu 39 de națiuni și parteneri NATO, diverse componente aeriene, terestre și navale, precum și participarea a 10 organizații civile.

În acest context, peste 300 de pompieri-salvatori, medici, paramedici, asistenți și voluntari sprijină eforturile Ministerului Apărării Naționale și ale celorlalte state implicate în acțiunile de acordare a asistenței medicale de urgență victimelor, în cele trei locații stabilite pentru organizarea lor: București, Centrul Național de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu și Constanța.

Acest exercițiu va începe în municipiul București, în perioada 09-12 aprilie. Concentrarea unui număr mare de evenimente simulate vor avea loc în mai multe locații din București (Calea Rahovei, Șoseaua Viilor, Strada Veseliei). În baza unor scenarii în care persoane blocate sub dărâmături sau la înălțime se află în imposibilitatea de a se autoevacua, forțe specializate din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și servicii de urgență din Ungaria (Hunor) vor desfășura acțiuni comune de intervenție pentru căutarea-salvarea victimelor, precum și acordarea asistenței medicale de urgență.

Advertisement

În noaptea dinspre 11 spre 12 aprilie, va fi organizat și un amplu exercițiu la metrou, stația Romană, menit să testeze capabilitățile specifice misiunilor de căutare şi localizare a victimelor, evaluarea funcţiilor vitale, imobilizarea acestora şi evacuarea în afara zonei de risc, transportul şi predarea în vederea acordării asistenței medicale de urgență.

Pentru gestionarea acestui eveniment, cu peste 200 de victime implicate, vor fi alocate două echipe de căutare-salvare, autospeciale de transport personal și victime multiple, un spital mobil, precum și un număr impresionant de echipaje de prim ajutor și terapie intensivă mobilă. La această secvență ce are ca scop acțiunea coerentă și combinată a entităților medicale militare și civile, atât naționale cât și multinaționale, bazată pe un scenariu pe o intervenție tip art.V/III NATO, va participa Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,DR. CAROL DAVILLA”, București, cu 70 medici militari și personal auxiliar, 10 ambulanțe, 1 autocamion cu un grup generator.

Cel de-al doilea loc în care se va desfășura exercițiu este  Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu, în  perioada 08-11 aprilie.

În baza militară de la Cincu, pompierii vor sprijini măsurile de protecție civilă a populației prin evacuarea și cazarea temporară în tabere mobile, destinate persoanelor evacuate. Acest tip de tabără mobilă are în compunere o bucătărie rulantă auto, corturile destinate cazării și hrănirii, cu echipamentele necesare (paturi pliante, saci de dormit, sistem de încălzire și răcire accesorii pentru servit masa și iluminare). Totodată, în această locație sunt dislocate spitale mobile de campanie care să completeze resursele disponibile ale structurilor militarizate, precum și Caravana „Fii Pregătit” unde pot fi simulate acțiuni militare și de intervenție în situații de urgență, prin intermediul sistemului de realitate virtuală.

Ce de-al treilea loc în care se va desfășura acest exercițiu multinațional va fi în municipiul Constanța, în intervalul 11-12 aprilie.

Advertisement

În cadrul scenariilor dezvoltate, echipajele IGSU vor acționa pentru acordarea asistenței medicale de urgență victimelor, fiind alocate ambulanțe SMURD, autospeciale pentru transport personal și victime multiple, echipaje de terapie intensivă mobilă, un spital mobil, precum și o autospecială de oxigenoterapie și tratamente hiperbarice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions