Conecteaza-te cu noi

Politica

Explicațiile secretarului de stat George Niculescu despre scumpirile din energie și subvențiile acordate de Guvern

Published

on

Guvernul României a aprobat schema de compensare a facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii vulnerabili. De ce s-a ajuns la nevoia de subvenționare și mai ales cum se acordă acest sprijin de către Guvern ne lămurește secretarul de stat George-Sergiu Niculescu de la Ministerul Energiei, într-un interviu acordat publicației noastre.

Reporter: În primul rând, care sunt cauzele scumpirilor din energie?

George-Sergiu Niculescu: Prețurile din domeniul Energiei au crescut în toată Uniunea Europeană și la nivel global. Nu vorbim, așadar, de un fenomen cu specific național. Este un fapt statistic acela că prețul energiei electrice a crescut la nivel global cu peste 180% în ultimul an. Și va continua să crească din mai multe motive. Există angajamente internaționale pentru renunțarea treptată la producția de energie din surse fosile. Reforma sistemului energetic tinde spre eliminarea termocentralelor pe cărbuni și creșterea capacităților de producție din surse regenerabile. Vorbim de o tranziție cu mecanisme specifice, precum certificatele pentru emisii de carbon, care constituie în fapt sancțiuni pentru poluatori, sau certificatele verzi – care sunt bonificații pentru producătorii de energie pe baza tehnologiilor prietenoase cu mediul înconjurător. La energia produsă pe cărbuni intră în costuri, și deci în facturile pentru consumatori, 60 de euro în plus la fiecare tonă de CO2 emisă în atmosferă. Se așteaptă ca certificatele de carbon să ajungă în perioada următoare la 70 de euro. În anii trecuți, producătorii plăteau doar 9 euro la tona de CO2.

Sunt multe detalii, pe care nu le putem cuprinde într-o discuție sumară. Însă, în esență, aș putea spune că investițiile, iar în alte cazuri lipsa lor, certificatele de carbon,  scumpirea materiilor prime energetice și alți factori de natură economică împing în sus prețul la energia electrică. Energia este un produs, având un preț stabilit prin raportul cerere-ofertă. Cert este că cererea a crescut. Și acest fenomen nu ne-a ocolit nici pe noi. Prognozele europene spun că cererea de energie electrică va crește până în 2040 cu un ritm mediu de 2,1% pe an.

Advertisement

Reporter: Aceste scumpiri țin doar de cauze europene și globale? Sau există și aspecte locale, naționale, care au importanța lor în acest fenomen al scumpirilor?

George-Sergiu Niculescu: Există și probleme naționale care contribuie la majorarea facturilor. Este vorba în primul rând de politicile fiscale ale guvernelor trecute, care au ponderat investițiile private în energia eoliană și solară, prin diferite măsuri. Și au ponderat și investițiile în retehnologizare și extinderea capacităților de producție la companiile de stat. Plus taxa pe stâlp, virarea profitului la bugetul de stat, bonificații pentru managerii care au făcut profit tăind de la investiții. Nu vreau să intru în detalii, sunt cunoscute măsurile din perioada Dragnea. Nu e cazul să discutăm mai multe pe această temă, s-a tot discutat.  Dar vreau să spun că, sub cele două Guverne PNL din ultima perioadă, companiile de stat au intrat pe piața energiei eoliene și solare. Un exemplu este parcul eolian de la Crucea, județul Constanța, cumpărat de Hidroelectica. Și tot aici, la Crucea, vorbim de  investiții suplimentare în eolian, pe care le va face compania de stat – ca să amintesc doar exemple legate de județul nostru. Așadar, s-au făcut pași importanți, dar greșelile din trecut nu se pot repara într-un timp atât de scurt.

Reporter: Cât de scumpă este energia electrică în România față de restul statelor din Uniunea Europeană?

George-Sergiu Niculescu: Într-un top al energiei ieftine, România se situează pe locul trei în Uniune. Energia electrică este mai ieftină doar în Polonia și Bulgaria. În restul statelor din Uniune, prețurile sunt mai mari, în cele mai multe cazuri cu peste 100 de euro pe megawatt, potrivit datelor de pe bursă.

Reporter: Guvernul din care ați făcut parte – și încă mai faceți parte în această perioadă de interimat – a  inițiat măsuri de compensare a scumpirilor pentru consumatorii vulnerabili. Ce măsuri prevede acest mecanism și de când se aplică?

Advertisement

George Sergiu-Niculescu: Schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale a fost adoptată prin ordonanță de urgență, la începutul acestei săptămâni. Aceasta se va aplica de la 1 noiembrie 2021, până la 31 martie 2022. De subvențiile la energie electrică vor beneficia 5,2 milioane de gospodării, ceea ce înseamnă aproximativ 13 milioane de români. Iar de subvențiile la gaze naturale vor beneficia 2,2 milioane de gospodării, ceea ce înseamnă peste 3 milioane de români. Efortul bugetar prognozat în raport de prețurile actuale este de 1,3 miliarde de lei. Însă valoarea subvențiilor poate fi ajustată pe parcurs, în funcție de evoluția prețurilor, prin Hotărâre de Guvern.

Reporter: Concret, care este valoarea subvenției pentru o gospodărie?

George-Sergiu Niculescu: Reducerile de preț vor apărea direct pe factură. La energie electrică, acordăm compensații pentru gospodăriile cu un consum mediu între 30 și 200 de kilowați pe lună, ceea ce înseamnă în total, raportat la durata de 5 luni a sezonului rece, între 150 și 1.000 de kilowați. Guvernul va acoperi 21 de bani pe kilowatt din consumul persoanelor vulnerabile care se încadrează în plaja de consum despre care am spus, ceea ce înseamnă 210 de lei pe megawatt. Să dau și un exemplu concret: dacă în contractul încheiat de consumatori cu furnizorii de energie electrică prețul este de 0,92 de lei per KW/h, în urma subvenției acordate de stat consumatorul va plăti 0,71 de lei.

Reporter: Și la gazele naturale?

George-Sergiu Niculescu: La gazele naturale, se acordă o compensare de 25% din factură, de la un consum minim de 100 de metri cubi pe an, la un consum maxim de 1200 de metri cubi pe an. Prețul de referință luat în calcul este de 125 de lei pe MW/h. De ce este important acest preț de referință? Pentru că prețul final, în urma compensării, nu poate fi mai mic decât această valoare de referință. Un exemplu concret, ar fi acela în care prețul din contract este de 145 de lei pe MW/h. În acest caz, subvenția va fi de 20 de lei, iar consumatorul va plăti în final 125 de lei pe MW/h, adică prețul de referință. Dar în situațiile în care prețul din contract este mai mare, se va aplica procentul de 25%. De exemplu, dacă prețul din contract este de 225 de lei pe MW/h, consumatorul va beneficia de o compensație de 25% din această valoare și va achita în final 168,75 de lei pe MW/h. Diferența o suportă Guvernul, prin subvenție.

Advertisement

Reporter: Ce ar mai fi de adăugat?

George-Sergiu Niculescu: Prețurile din energie au crescut la nivel european. Scumpirile vin în primul rând dintr-o evoluție internațională, pe care nu avem pârghii să o stopăm. Nu ne putem bate cu morile de vânt. Soluția este aceea de a ne proteja consumatorii vulnerabili.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions