Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Expoziția de fotografie și obiecte de patrimoniu ”VESTIGII”, la Constanța

Published

on

vestigii

În intervalul 16 – 30 iunie a.c., în municipiul Constanța se va desfășura expoziția ”Vestigii”, o expoziție de fotografie și obiecte de patrimoniu. Vernisajul, la care vor participa ca invitați arheologul Florin Topoleanu și Constantin Aurel Mototolea, director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, va avea loc vineri, 16 iunie, la ora 14.00. Expoziția cuprinde aproximativ 30 de fotografii.

Iată comunicatul oficial al Centrului Cultural Teodor T. Burada:

”Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, vă invită să luați parte la evenimentul cultural  „Vestigii” – expoziție de fotografie și obiecte de patrimoniu, în colaborare cu fotograful Mircea Stoian și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Expoziția cuprinde aproximativ 30 de fotografii, reunind imagini surprinse în cele mai importante situri arheologice aflate pe teritoriul Dobrogei. Câteva dintre acestea sunt: Tropaeum Traiani, Capidava, Tomis, Histria, Callatis, Enisala, Argamum, Halmyris, Noviodunum, Carsium. În dreptul fiecărei fotografii, va fi afișată o etichetă cu distanța dintre Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ”Jean Constantin” și situl arheologic prezentat. Totodată, vom avea expuse obiecte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 16 – 30 iunie 2023, conform programului de vizitare: luni-vineri interval orar 10:00-17:00 și sâmbătă-duminică, interval orar 12:00-20:00.

Vineri, 16 iunie 2023, ora 14:00, vă invităm la vernisajul expoziției, pentru a marca Zilele Europene ale Arheologiei (16-18.06.2023). Invitați în cadrul vernisajului vor fi arheologul  Florin Topoleanu și directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța Constantin Aurel Mototolea.

Evenimentul este inițiat de Serviciul Coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și Exploatare a Filmelor. Fiind o acțiune culturală, dedicată orașului Constanța, accesul se va face gratuit. Vă așteptăm!”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions