Conecteaza-te cu noi

Societate

Facilități la plata unor impozite și taxe pentru firmele din domeniul HORECA

Published

on

Firmele din domeniul HORECA vor fi scutite de plata impozitului specific pentru o perioadă suplimentară de 90 de zile, a anunţat, marţi, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Potrivit acestuia, Guvernul a adoptat marţi o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru acordarea de noi facilităţi la plata unor impozite şi taxe, respectiv prelungirea unora dintre acestea sau prorogarea unor termene pentru obligaţiile de plată.

”Prin ordonanţa de urgenţă iniţiată de Ministerul Economiei, în domeniul HORECA au fost adoptate două reglementări importante, respectiv scutirea de la plata impozitului specific pentru acest domeniu pentru o perioadă de 90 de zile care se adaugă la perioada anterioară, de 60 de zile, perioada stării de urgenţă, perioadă pentru care au fost scutiţi de la plata impozitului specific. Mecanismul în baza căruia se va aplica această scutire este următorul: impozitul acesta este un impozit anual datorat de către operatorii economici din zona hoteluri, restaurante, cafenele şi din cuantumul impozitului anual, calculat la 365 de zile, se scade perioada de 90 de zile pentru operatorii economici care beneficiază de această facilitate, la care se adaugă cele 60 de zile anterioare”, a explicat Dancă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Plata acestui impozit se va face până la data de 25 octombrie, astfel fiind amânat termenul de 25 iulie, a precizat şeful Cancelariei premierului.

Advertisement

El a adăugat că o altă măsură în favoarea firmelor din domeniul HORECA prevede scutirea agenţilor economici care desfăşoară activităţi pe plajă de plata uneia dintre tranşele taxei de administrare.

”Operatorii economici din zona turistică şi de hoteluri, restaurante, cafenele care deţin în administrare proprietăţi pe plajă, astăzi, în baza acestui act normativ, au fost scutiţi de una dintre cele trei tranşe de plată la care aveau obligaţia pentru anul 2020. Operatorii economici care desfăşoară activităţi pe plajă, care au în administrare aceste spaţii, erau obligaţi la plata unor taxe de administrare a acestor plaje, în număr de trei tranşe. Potrivit acestui act normativ, sunt scutiţi de una dintre aceste tranşe cei care aveau obligaţia de plată în trei tranşe. Cei care aveau obligaţia de plată în două tranşe sunt scutiţi de 30% din cuantumul datorat”, a spus Ionel Dancă.

Totodată, operatorii economici care plătesc până la 25 iulie impozitele aferente trimestrului al doilea şi cei care achită până la 25 octombrie impozitele aferente trimestrului al treilea vor beneficia de o bonificaţie de 10% din impozitul datorat.

”Tot în cadrul aceluiaşi act normativ a fost adăugată, la facilitatea privind acordarea unor bonificaţii pentru cei care au plătit impozitul pe profit sau alte impozite specifice pentru primul trimestru al anului, au fost adăugate două noi perioade care pot face obiectul acestei bonificaţii, respectiv trimestrul doi şi trimestrul trei al anului. Respectiv, pentru cei care plătesc până la 25 iulie impozitele aferente trimestrului doi şi cei care plătesc până la 25 octombrie impozitele aferente trimestrului trei – bonificaţie de 10% din impozitul datorat”, a mai explicat el.

Şeful Cancelariei prim-ministrului a completat că, în baza aceluiaşi act normativ, au fost prelungite sau prorogate unele termene în ceea ce priveşte obligaţiile de plată.

Advertisement

”Pe perioada stării de urgenţă plus un număr de alte zile, ulterior acestei stări de urgenţă, operatorii economici au beneficiat de posibilitatea suspendării unor obligaţii de plată, iar pentru această perioadă nu erau calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere. De asemenea, aveau posibilitatea solicitării reeşalonării obligaţiilor de plată scadente în această perioadă. Potrivit noului act normativ, perioada până la care ei beneficiază de această facilitate, respectiv de suspendarea obligaţiei de plată fără a se calcula dobânzi şi penalităţi, se prelungeşte până la 25 octombrie”, a indicat el.

Sursa: AGERPRES

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions