Senatorul de Constanța al PSD, Felix Stroe a fost ales, ieri, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE (Serviciul de Informații Extern). Comisia SIE va fi condusă de liberalul Alexandru Muraru, în timp ce Mihai Fifor (PSD) va fi secretarul comisiei. Din comisie mai fac parte, ca membri, parlamentarii Mircia Chelaru ( AUR), Anamaria Gavrilă (POT), Sorin Gheorghe Şipoş ( PSD) şi Lorand Turos ( UDMR).
Amintim că, Parlamentul a ales, luni seară, în şedinţa comună a celor două Camere, componenţa comisiilor pentru controlul SRI şi SIE. Sursa: news.ro
Sursa DAN a Securităţii
Potrivit ziarului Adevărul, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că Stroe Felix este titularul dosarului fond reţea R 368047. „Domnia sa, fiind elev în cadrul Liceului B.P. Haşdeu Buzău, a fost recrutat în anul 1972 pentru supravegherea colegilor atât în timpul programului şcolar cât şi în timpul liber. În dosar, nu există angajament semnat de domnia sa. I se atribuie numele conspirativ DAN. A fost abandonat de reţea a data de 06.03.1973.
Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de către domnul Stroe Felix: «Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase şi discuţiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile Europei Libere, precum nici alte comentarii cu caracter politic.“.