Conecteaza-te cu noi

Politica

Felix Stroe, președintele PSD Constanța, mesaj pentru Liviu Dragnea: “PSD s-a schimbat mult după plecarea lui din partid”

Published

on

La doar câteva ore de la ieșirea din pușcărie a lui Liviu Dragnea, liderii social democrați încep să comenteze declarațiile fostului președinte al partidului.

La poarta Penitenciarului Rahova, la eliberare, Liviu Dragnea, a spus că, printre altele că “PSD este un partid condus de lași”.

“Voi reintra în politică dacă am cu cine și pentru cine. Nu știu dacă voi înființa un partid. PSD nu mai e partid”, a spus Liviu Dragnea și a adăugat că PSD este un “partid fără personalitate”.

Astăzi, liderul PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, îi transmite lui Liviu Dragnea că “noul PSD și-a redeschis porțile către Europa” și “și-a rezolvat problemele de integritate politică”, fiind un partid “care a pus capăt războiului cu justiția”. De asemenea, Stroe îi mai transmite fostului său șef politic și că “PSD s-a schimbat după plecarea lui din partid” că “PSD a fost cel care a oprit jaful când Guvernul Orban voia să vândă compațiile naționale”.

Iată mesajul complet:

Advertisement
Noianul de știri și declarații făcute cu ocazia eliberării dlui Liviu Dragnea din detenție m-au făcut să nu comentez imediat cele afirmate.
Liviu Dragnea este un om care a suferit, care a trecut printr-un moment dificil al vieții sale. Îi doresc să-și regăsească liniștea, luciditatea și sănătatea.
Dar declarațiile sale de la ieșirea din penitenciar sunt în mod evident marcate de perioada grea prin care a trecut.
Ele nu au nicio legătură cu realitatea. PSD s-a schimbat mult după plecarea lui din partid, dar în cu totul alt sens decât cel sugerat de domnia sa.
Noul PSD este un partid care și-a redeschis ușile către Europa, care și-a rezolvat problemele de integritate politică, un partid care a pus capăt războiului cu justiția.
Anul trecut, când Guvernul Orban voia să vândă companiile naționale, PSD a fost cel care a oprit jaful, prin legea care interzicea vânzarea acțiunilor statului în plină pandemie. Deci dl. Dragnea nu are monopolul acțiunilor legitime, împotriva jafului național, cum revendică. PSD promovează și acum patriotismul economic, politicile de apărare a firmelor românești și a angajaților români din multinaționale.
Tot PSD, pe care îl acuză acum Liviu Dragnea că ar fi în buzunarul SRI, s-a opus desființării SIIJ, s-a opus abuzurilor în justiție, a sesizat CCR ori de câte ori au fost încălcate drepturile omului și chiar a oprit astfel multe acțiuni abuzive ale guvernelor de dreapta, ce mai recentă fiind tentativa de revocare a Avocatului Poporului.
Sunt fără îndoială lucruri bune pe care le-a făcut Liviu Dragnea ca președinte PSD, cum ar fi câștigarea alegerilor din 2016 – aceste lucruri nu vor fi niciodată negate. Dar în același timp, au fost și multe probleme grele lăsate în PSD după plecarea sa, care au trebuit rezolvate de noua conducere a partidului. Cum ar fi scorul electoral la care a fost atunci PSD și cel pe care îl are acum. Asta arată că multe dintre problemele lăsate atunci au fost rezolvate.
Eu personal îi doresc multă înțelepciune și să-și găsească liniștea și echilibrul, de care cu toții avem atâta nevoie. Multă sănătate!
Felix Stroe

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions