Connect with us

Actual

Festivalul Mamaia Fairytale: Vara culturală din mijlocul staţiunii a ajuns la final

Maria Ionescu

Publicat

la

Festivalul Mamaia Fairytale, care a debutat pe 14 iulie 2017, în Piaţeta Casino din staţiunea Mamaia, a ajuns la final. Duminică seară, 3 septembrie 2017, spectatorii au aplaudat pentru ultima oară, în acest an, artiştii invitaţi şi pe gazdele lor, după mai bine de o lună şi jumătate de spectacole, căci Festivalul Mamaia Fairytale s-a desfăşurat în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică pe tot parcursul verii.

Ce s-a întâmplat, de fapt, la Mamaia, în această vară?

Mamaia Fairytale 2017 a făcut notă discordantă în peisajul linear al evenimentelor denumite generic “festivaluri”. A fost gândit potrivit unui concept integrat, în care muzica life, dansul, comedia, teatrul şi divertismentul de bună calitate pentru copii s-au îmbinat perfect în construcţia delimitată special şi regizată la cel mai înalt nivel. Evenimentul Mamaia Fairytale 2017 a deschis, astfel, drumul către acest tip nou de concept artistic integrat, de festival-cadru, fiind singurul din ţară de acest gen. Dincolo de zecile de artişti invitaţi şi de calitatea extraordinară şi extrem de diversă a spectacolelor, dincolo de duminicile gândite special pentru copii şi care s-au bucurat de un imens succes, experimentul a funcţionat perfect, iar la Mamaia a luat naştere un fenomen cultural incredibil. După plajă, shaorma şi alte astfel de delicii oferite de staţiune pe timpul zilei, turiştii şi constănţenii se adunau seara, în Piaţeta de la Casino, pentru o porţie zdravănă de cultură. Seri la rând, Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, sopranele şi tenorii, alături de invitaţii lor, au dimensionat cultural spaţiul piaţetei cu muzică clasică. Maestrul coregraf Horaţiu Cherecheş şi trupa sa, balerinii aceleiaşi instituţii de cultură, au realizat în fiecare seară dansuri încântătoare, pe teme date sau libere, aşa cum nu s-a văzut niciodată la Mamaia. Astfel, în mijlocul staţiunii s-a petrecut un fenomen cultural de marcă, asimilat de constănţeni şi turişti în programul zilnic într-un mod foarte firesc. Este cumva expresia cea mai înaltă a multi-culturalităţii şi multi-etnicităţii care caracterizează regiunea Dobrogea şi, în special, Constanţa. Festivalul Mamaia Fairytale 2017 a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa și al Asociației Eurocult. Organizatorii ţin să mulţumească Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliție al Municipiului Constanța, pentru sprijinul foarte concret şi colaborarea excelentă din această vară.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Agricultorii din Dobrogea, mesaj pentru premierul Orban: să declare județele Constanța și Tulcea calamitate!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Grupul de Inițiativă al Producătorilor Agricoli din Dobrogea i-au trimis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă prin intermediul căreia îi cer să declare județele Constanța și Tulcea ca fiind zone calamitate din cauza secetei.

„Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică care s-a instalat începând cu luna noiembrie 2019. Din datele publice transmise de Ministerul Agriculturii reiese că din suprafața totală calamitată de 1,2 – 1.4 milioane de hectare la nivelul țării, 416.000 hectare sunt doar în județul Constanța, deci mai bine de o treime din totalul suprafețelor afectate la nivel național. În această situație specială starea producătorilor agricoli afectați de secetă se agravează pe zi ce trece, mare parte din aceștia confruntându-se cu o lipsă acută de lichidități din cauza nerecoltării culturilor însămânțate în toamna anului 2019. Pentru a putea depăși această criză, pentru a putea înființa noile culturi de toamnă, dar în special pentru a evita o criză alimentară la nivelul întregii țări, noi agricultorii avem nevoie să fim susținuți de către autoritățile statului“, notează Grupul de Inițiativă al Producătorilor Agricoli din Dobrogea prin: Theodor Ichim, Răzvan Filipescu, Mircea Chipaila, Cornel Zamfir, Jean Marc Lacrouts , Mihai Ciobanu și Daniel Gheordunescu.

Download (PDF, 190KB)

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

(FOTO) A plouat de-a rupt. 15 străzi au fost inundate în localitatea Valu lui Traian

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, Dobrogea a fost sub cod portocaliu de vremea rea, iar în județul Constanța a plouat foarte tare. Au fost numeroase localități în care s-au produs inundații. Cele mai multe străzi inundate a fost în localitatea Valu lui Traian.

Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța aici au fost înregistrate 15 străzi inundate, o magazie și 5 case. De asemenea, a fost și un copac care a căzut.

La fața locului au intervenit 12 subofițeri, 1 ofițer și o autospecială de stingere și una de primă intervenţie, un microbuz și 4 motopompe.

Vezi imagini:

Sursa foto: ISU Constanța

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Prognoza meteo. La sfârșitul lunii octombrie, vremea se răcește accentuat

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 17…20 de grade și a celor nocturne de 6…9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12…14 grade şi minime de 3…6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă. Va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză.

CRIŞANA

O vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie va caracteriza primele zile ale intervalului, astfel că media maximelor va fi de 17…20 de grade, iar a minimelor de 6…9 grade. Ulterior, în perioada 30 octombrie – 02 noiembrie, răcirea accentuată a vremii va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12…14 grade şi minime de 2…6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă. Va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de referinţă.

TRANSILVANIA

Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie, cu medii ale maximelor de 14…19 grade şi ale minimelor de 5…8 grade. Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 02 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 9…12 grade ziua şi 0…5 grade noaptea, mediat regional. Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie. Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 30 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în primele zile din cea de-a doua săptămână de prognoză.

MARAMUREŞ

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 18…20 de grade și a celor nocturne de 7…9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12…13 grade şi minime de 3…5 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori posibil peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme mai rece spre finalul perioadei de referinţă. Ploile vor fi mai frecvente în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la începutul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză.

MOLDOVA

Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mult mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie (medii ale maximelor de 14…19 grade şi ale minimelor de 7…11 grade). Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 02 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 10…13 grade ziua şi 3…5 grade noaptea, mediat regional. Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie. Ploi mai frecvente vor fi în jurul datei de 30 octombrie, iar în celelalte zile din interval va ploua în general slab şi doar cu caracter local.

DOBROGEA

Până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu maxime de 18…20 de grade şi minime de 10…14 grade, mediat regional. Apoi vremea se va răci accentuat, determinând un regim termic uşor sub cel normal, în medie cu 10…13 grade ziua şi 4…6 grade noaptea. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi în jurul datei de 29 octombrie.

MUNTENIA

Până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele normale, cu maxime de 17…20 de grade şi minime de 8…10 grade, mediat regional. Apoi vremea se va răci, determinând un regim termic apropiat şi chiar uşor sub de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 12…14 grade ziua şi 2…5 grade noaptea. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă. Se vor semnala pe alocuri ploi slabe, temporare

OLTENIA

O vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie va caracteriza prima parte a intervalului, astfel că media maximelor va fi de 18…20 de grade, iar a minimelor de 7…10 grade. Ulterior, în intervalul 31 octombrie – 02 noiembrie, răcirea treptată a vremii va determina un regim în general apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 13…15 grade şi minime de 3…5 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală spre finalul perioadei de referinţă. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu vreme mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 8…14 grade și minime pozitive în cea mai mare parte a zonei montane. Din 30 octombrie însă, răcirea vremii va fi accentuată, astfel că temperaturile vor deveni apropiate sau chiar mai scăzute decât mediile multianuale, cu 2…6 grade ziua şi valori sub pragul de îngheţ noaptea. Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic în jurul celui climatologic specific la începutul lunii noiembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 30 octombrie – 02 noiembrie, perioadă când la altitudini mari vor fi şi ninsori sau lapoviţă.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: