Conecteaza-te cu noi

Actual

Fetiţa dispărută în oraşul Ovidiu a fost găsită

Published

on

În urmă cu foarte puţină vreme, Denisa Cadrie Memet, fetiţa în vârstă de 6 ani dispărută în cursul serii trecute din curtea casei sale din Ovidiu a fost găsită.

Ea era singură pe stradă, la doar 15-20 de m de casa sa, cu o pătură pe spate. La ora actuală, se află în sediul Poliţiei oraşului Ovidiu, unde stă de vorbă cu un psiholog.

Ştire în curs de actualizare.

Update: Potrivit medicului Diana Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Constanţa, fetita de 6 ani este conștientă, stabilă şi a fost transportată  la spital pentru examen pediatric, la cererea asistenței sociale.

Advertisement

Update2: Potrivit IPJ Constanța, minora în vârstă de 6 ani a fost găsită astăzi, în jurul orei 10.00. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Se află într-o stare bună de sănătate, dat fiind faptul că, potrivit primelor informații, și-ar fi petrecut noaptea afară, pe câmp.

În continuare se desfășoară cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a dispărut aceasta.

Zeci de voluntari și autoritățile din orașul Ovidiu o caută pe micuța de 6 ani care a dispărut de acasă

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions