Connect with us

Actual

”Fiii satului Nisipari” – o tradiție frumoasă sărbătorită cu frații din Republica Moldova

admin

Publicat

la data de

O dată în an, la Nisipari, se adună în vatra satului fiii și fiicele localității, pentru a se revedea și a petrece împreună. Sărbătoarea a căzut anul acesta în minivacanța de Rusalii, dar mai ales într-un moment festiv, în speță înfrățirea comunelor Castelu și Băcioi din Republica Moldova. Consiliile Locale din cele două comune au adoptat la începutul anului declarații de reunire a Basarabiei cu Țara. Apoi, cu avizul Guvernului României, primarul Nicolae Anghel a semnat, vineri, un acord de înfrățire și cooperare, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Castelu, cu omologul său basarabean, Vitalie Șalari.

Sâmbătă, delegația din Republica Moldova a vizitat cele mai importante obiective din comuna Castelu, alături de reprezentanții administrației locale: instituțiile de învățământ, sălile de sport, bisericile și geamia, sediile unor societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza comunei.

Doi stejari, aduși de primarul Vitalie Șalari, au fost plantați în curțile bisericilor din Castelu și Nisipari. Rădăcinile celor doi copaci au fost îngropate în pământ adus de la Băcioi.

Delegația basarabeană a fost apoi invitată pe scena amplasată la stadionul de fotbal din Nisipari, acolo unde organizatorii au pregătit un spectacol susținut de îndrăgiți interpreți de muzică populară.

Viceprimarul comunei Castelu, Antoneta Prodan, a oferit  delegației basarabene un trofeu creat de Uniunea Artiștilor Plastici din Constanța. Deși manifestare ”Fiii satului Nisipari” se află la a XV-a ediție, anul acesta a fost prima oară când s-a decernat un astfel de trofeu.

Spectacolul oferit audienței a fost prezentat de Stela Trifan-Matâcă. Pe scenă au urcat, pe rând, interpreții Aurel Moldovan, Sorin Șuteu, Adriana Ochișanu, Roberta Crintea, Nicolae Rotaru, Marius Brutaru, Elena Plătică, Veronica Apetri. De asemenea, au mai susținut momente artistice ansamblul Catelanii, trupa de dans Dino și formația Magic din Medgidia.

Un moment deosebit al spectacolului a fost susținut de Marius Brutaru, interpret dobrogean, premiat la mai multe festivaluri.

Invitații și localnicii s-au prin în horă și au sărbătorit așa cum se cuvine.

Manifestarea de la Nisipari face parte dintr-o tradiție oficială de 15 ani, care a formalizat un obicei mai vechi al nisipărenilor de a se întoarce în satul natal în luna mai a fiecărui an. De-a lungul timpului, manifestarea a cuprins momente emoționate, precum acordarea titlului de cetățean de onoare istoricului Gheorghe Dumitrașcu sau urmașilor familiei Valaori, care a contribuit la dezvoltarea localității după alipirea Dobrogei la statul român.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Un nou cutremur s-a produs în Marea Neagră

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

 

În cursul zilei de azi, 19 februarie, în Marea Neagră s-a produs un nou cutremur destul de puternic. Acesta a avut loc la ora 12:43:52 și a fost localizat manual.

El s-a produs la adâncimea de 50 de km, la următoarele coordonate: latitudinea 43.3073; longitudinea 35.1136.

Magnitudinea cutremurul a fost de 3,4 grade pe scara Richter.

În urmă cu două săptămâni, mai exact pe data de 6 februarie, au avut loc nu mai puțin de 10 cutremure în Marea Neagră.

Seismologul Gheorghe Mărmureanu a precizat pentru Agenția de presă News.ro:  ”Acestea cutremure nu au nici o importanţă. Este o activitate normală. Nu reprezintă nici o problemă. În Marea Neagră s-au înregistrat mii de cutremure de-a lungul timpului. Cel mai mare a fost în 1902 care a avut puţin peste 4 grade”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Incendiu puternic în județul Ilfov! A fost declanșat sistemul RO-ALERT

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Sistemul RO-ALERT a fost folosit marți, în jurul orei 13:40, pentru a preveni populația din București și Jud. Ilfov să ia măsuri suplimentare de protecție având în vedere incendiul declanșat la depozitul Remat din Afumați, Jud. Ilfov.

”Incendiu depozit Remat în comuna Afumaţi/judeţul Ilfov cu degajări mari de fum, norul de fum se îndreaptă în direcţia Bucureşti. Pentru asigurarea protecţiei rămâneţi pe cât posibil în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum. Respectaţi recomandările pompierilor.”, scrie în mesajul trimis prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit ISU, sunt degajări mari de fum iar acesta se îndreaptă către București.

Locuitorilor din zonele afectate li se recomandă să păstreze geamurile închise și să evite deplasările în aer liber.

Pompierii au dificultăți în zonă întrucât nu există hidranți disponibili. Traficul este restricționat în zonă.

”Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, în mod special la o stivă cu autoturisme dezmembrate în vederea casării și compactării acestora”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

S-au înmulțit punctele termice din municipiul Constanța unde există avarie! Acum sunt 38!

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a comunicat în data de 19.02.2019 că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 176, 177, 178. În consecinţă, în lipsa energiei termice, s-au oprit instalaţiile noastre care asigură distribuţia energiei termice în perimetrul: str. B. Delavrancea, str. Soveja, str. Venus, str. Portitei, str. Campului, str. Granicerului, str. Semanatorului, str. Dionisie cel Mic.

Până la remedierea avariei de către Electrocentrale Constanta S.A. (CET Palas) nu se pot asigura consumatorilor serviciile de termoficare.

Pentru relaţii suplimentare vă rugăm să apelaţi la numărul de telefon 0241.585300 de la Dispeceratul Electrocentrale Constanta SA (CET Palas).

Precizăm că, noaptea trecută, puțin după miezul nopții, 35 de puncte termice situate în cartierele Tomis III, Tomis Nord și Faleză Nord au rămas fără căldură și apă caldă.

Citește detalii despre acest subiect:

O zi și o noapte fără căldură! Vezi ce zone sunt afectate și cum justifică CET și RADET întreruperea

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: