Conecteaza-te cu noi

Actual

FITIC 2017 a marcat încă o pagină de istorie culturală la Constanţa

Published

on

 

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediția a II-a – FITIC 2.0 a ajuns la final. După zece ore de teatru în fiecare zi, începând de sâmbătă, 2 septembrie, şi până sâmbătă, 9 septembrie, după zeci de spectacole, sute de artişti, abia sau arhicunoscuţi, după întâlniri de neuitat cu publicul spectator şi multe poveşti frumoase create în cadrul acestui festival, FITIC 2.0 şi-a închis porţile până, poate, la anul. Participarea din această ediţie a întrecut toate aşteptările, iar organizatorii doresc să mulţumească pe această cale publicului şi tuturor artiştilor implicaţi în acest proiect. Pe lângă mareea de spectacole, FITIC 2.0 a avut şi o dimensiune teoretică şi practică a tuturor aspectelor ce întovărăşesc meseria, vocaţia şi pasiunea de a fi actor, prin workshop-urile realizate de specialişti din toată ţara. Mai mult decât atât, datorită celor două conferinţe de specialitate, teatrul a primit şi o dimensiune administrativă, ca factor important în viaţa Cetăţii şi a cetăţenilor ei. Aceasta ar fi trebuit dezbătută în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale și județene, însă doar un angajat al Primăriei a fost prezent. Problemele dezbătute au conturat un tablou sumbru: cât de slab este înţeleasă ideea de instituţie de cultură la Constanţa, cum statul nu sprijină fenomenul de teatru independent, deşi este obligat să o facă, cum în oraşul nostru nu există nicio clădire care să aibă ca destinaţie „teatrul”, cum există legi ce protejează actul de cultură şi nu sunt luate în seamă şi, nu în ultimul rând, cum sunt organizate bugetele pentru cultură şi cât de anevoioasă este modalitatea de a plăti artiştii implicaţi în proiecte. Acestea şi multe altele au fost rostite în ultima zi a festivalului şi nu ne dorim decât să fie auzite de urechile celor care au puterea de a lua decizii. De asemenea, membrii juriului şi-a exprimat disponibilitatea de a consilia gratuit angajaţii din aparatul de stat în privinţa multiplelor şi complexelor aspecte legate de teatru, trupe, artişti, organizare de evenimente de profil, pe care aceştia nu le înţeleg sau în culisele cărora nu au acces sau nu vor să intre.
Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a, a fost organizat de Asociaţia Culturală Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Muncipiului Constanţa.
Premii FITIC 2.0.

Secţiunea Spectacole de Teatru Independent
Premiul pentru cel mai bun actor: George Constantinescu – “Dureri fantomă” (Teatrul de Artă Bucureşti)
Premiul pentru cea mai bună actriţă: Alexandra Podu – “Love, Mon Amour” (Teatrul Mic, Sibiu)
Premiul pentru one-man show: Delia Hriscu-Badea – spectacolul “Elida” (Teatrul din Mansardă)
Premiul pentru regie: Eugen Gyemant – “Jurnalul lui Adam şi al Evei” (Godot Café Teatru)
Premiul pentru cel mai bun spectacol: “Love, Mon Amour” (Teatru Mic, Sibiu), regie: Constantin Podu. Distribuţie: Alexandra Podu, Petrişor Diamantu.
Premiul special al juriului: “Buzunarul cu pâine”. Regie: Alexandru Bogdan. Cu: Alexandru Nagy, Ştefan Pavel (Godot Café Teatru)

Secţiunea Spectacole de Teatru-Dans
Premiul pentru concepţie coregrafică: spectacolul “Lasă-mă să… OM!”. Regie: Beatrice Volbea (Teatrul FIX)

Advertisement

Secţiunea Concurs dedicat Tinerilor Actori şi Studenţi
Individual:
Cea mai bună actriţă: Ana Crăciun-Lambru – “Dust”/Praf (The Puppet Arts Program at The University of Connecticut and Connecticut Repertory Theater)
Cel mai bun actor: Iulian Marinescu – “Lumina de la capătul răbdării” (Facultatea de Arte, Universitatea “Ovidius” Constanţa)

Grup:
Cea mai bună trupă: ADN (BONOBO), regie: Ruxandra Bălaşu (UNATC “I.L. Caragiale” Bucureşti)

Secţiunea Concurs de Dramaturgie Contemporană:
– “Paliativ” – Radu Popescu
Nominalizări: “Procesul lui David M. Golan”, de Matei Lucaci Grunberg şi “Două nunţi şi-o sinucidere”, de Marian Popescu

Secţiunea Concurs Afişe de Teatru
– Adina Lazăr şi Cristian Pascariu – afişul spectacolului „Pena” (Compania create.act.enjoy, Bucureşti)

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions