Connect with us

Actual

FITIC a devenit o platformă de colaborare între dramaturgi, regizori şi actori, unică în țară

Maria Ionescu

Publicat

la

 

„Nu există dubii! Pentru a gândi liber şi frumos, pentru a vă păstra coloana vertebrală dreaptă, pentru a putea privi viaţa drept în ochi şi a-i da o replică inteligentă, aveţi nevoie de teatru!!!“ – Motto FITIC 2.0

Gustul publicului este suveran, dincolo de argumente cu iz tehnic şi detalii subtile de mecanica artei. Dacă place, place şi dacă nu, publicului nu-i este teamă să arate asta. Nu toţi actorii sunt, însă, pregătiţi să accepte o atare abordare. De aceea s-a inventat Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa (FITIC), unde libertatea exprimării şi a receptării, a actorilor şi publicului deopotrivă, este ridicată la rang de artă. Este nevoie de teatru, nu există nici un dubiu aici, căci publicul o demonstrează în fiecare zi, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, unde se adună într-un număr impresionant. Pe această cale, organizatorii îşi cer scuze dacă unii dintre constănţeni nu au apucat să intre la spectacole şi îi invită până pe 9 septembrie, de la ora 12.00 zilnic, să consume acte culturale de cea mai bună calitate. Deşi astăzi nevoia de teatru este tratată ca o fiţă, iar unii tind să creadă că se poate trăi şi fără, Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediția II – FITIC 2.0, a demonstrat că nu este deloc aşa. Ba dimpotrivă. Actori şi public deopotrivă îşi doresc să trăiască împreună poveştile dramaturgilor, alături de propriile temeri, bucurii şi legende personale. Şi dacă anul trecut FITIC s-a impus ca un motor al revoluţiei culturale la Constanţa, scoţând peste 5.000 de spectatori în stradă, anul acesta FITIC face mai mult. După “Romanul scriiturii. Fenomenologie şi semiotică”, un Workshop de dramaturgie susţinut de Ana Maria Nistor, cadru didactic la UNATC „I.L. Caragiale”, organizatorii au decis să transforme FITIC într-o platformă de colaborare între dramaturgi, regizori şi actori, unică în România. Aici, specialişti de la mai multe universităţi de arte din ţară vor alege cele mai bune texte ale tinerilor dramaturgi şi îi vor pune pe aceştia în legătură cu tineri regizori, sprijinind şi coordonând astfel, într-un mod foarte concret, apariţia unei noi pagini de istorie a României: cea dramatică. Pentru viitorime, istoria se scrie astăzi, însă cineva trebuie să îşi asume această importantă sarcină, iar organizatorii FITIC sunt gata să o facă. „Mulţumim pe această cale profesorului Marina Cap-Bun, de la Facultatea de Litere a Universităţii «Ovidius» din Constanţa pentru participare şi comentariile extrem de constructive“, potrivit organizatorilor. Câştigătorii la secţiunea de dramaturgie tânără sunt Radu Popescu („Paliativ”), Matei Lucaci Grunberg („Procesul lui David M. Golan”) şi Marian Popescu („Două nunți și-o sinucidere”). În ediţia de anul viitor, „Paliativ” va vedea luminile rampei, într-o montare realizată de FITIC, iar Matei Lucaci Grunberg a fost invitat să îşi prezinte, în cadrul festivalului de anul acesta, spectacolul care se află în proces de finalizare. FITIC 2.0 demonstrează, astfel, că susţine într-un mod foarte concret şi imediat tinerii artişti, devenind singurul festival de teatru din România care are o strategie culturală de viitor şi unde se întâmplă minuni. Programul complet al FITIC 2.0 poate fi consultat pe pagina de Facebook a festivalului şi pe site – www.fitic.ro. Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a este organizat de Asociaţia Culturală Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Muncipiului Constanţa.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Ieri, doi bărbați au ajuns în spatele gratiilor. Vezi ce infracțiuni au comis

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, polițiști din județul Constanța au pus în executare două mandate.

Primul dintre ele a fost efectuat de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. Aceștia au identificat un bărbat, de 34 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 8 luni și 586 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Tot ieri, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 7 luni și 10 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei doi bărbați au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

CNAIR reia licitația pentru reabilitarea Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada Soarelui

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) organizează licitație pentru reabilitarea Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.

Conform documentelor, valoarea estimată a lucrărilor este de 81 milioane de lei, iar durata lor este de 24 de luni. Contractul prevede o perioadă de garanție de minimum 36 de luni.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 23 noiembrie a.c., conform informațiilor din SEAP.

INFO! CNAIR a mai lansat licitație pentru aceeași lucrare, la pachet cu Podul peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680. Din cauză că nu a fost depusă nicio ofertă, licitația a fost anulată.

Cele două poduri în lungime de 2,6 kilometri, de la Borcea și Cernavodă, sunt o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est.

Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care aceste poduri nu au suferit nici un fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

Proiectul de reabilitare a celor două poduri dunărene va fi finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Doi cetăţeni din Guineea, clandestini la bordul unei nave sosite în Portul Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au descoperit, la controlul de frontieră al unei nave în Portul Constanța, doi cetăţeni din Guineea clandestini, declarați anterior sosirii navei de către comandantul acesteia.

Polițiștii de frontieră au sancționat contravențional firma de transport, cu amendă în valoare de 16.000 de lei.

În data de 20 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au efectuat controlul de frontieră la intrarea în ţară asupra unei nave sub pavilion Insulele Cayman, sosită în Portul Constanța din direcţia Turcia, având un echipaj format din 18 marinari cetăţeni ucraineni și Federaţia Rusă.

”Anterior sosirii navei în port, colegii noștri au fost informați că la bordul navei, se află doi pasageri clandestini, fără documente de călătorie.”, a precizat purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Conform declaraţiilor comandantului navei, cei doi cetăţeni au fost descoperiți ascunși după ce nava a părăsit portul din Turcia.

Din cercetările efectuate la bordul navei, a reieșit faptul că cele două persoane sunt cetăţeni din Guineea.

Firma de transport, prin reprezentantul legal al acesteia, comandantul navei, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 16.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au luat măsura supravegherii navei, până la plecarea acesteia din Portul Constanţa.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: