Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare, companie controlată de gigantul petrolier kazah de stat KazMunayGas prin subsidiara sa olandeză KMG International, a decis numirea lui Florian Pop în poziția de director general al companiei.
Astfel, Florian Pop îl va înlocui pe Felix Crudu-Tesloveanu, care a ocupat această poziție în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023.
”Acesta (n.r. – Felix Crudu-Tesloveanu) va rămâne în cadrul KMG International, experiența și expertiza acumulate fiind un factor important pentru dezvoltarea activităților curente ale grupului.”, a transmis Rompetrol.
Potrivit sursei citate, începând cu data de 30 septembrie, Florian Pop va continua să implementeze pilonii de bază ai strategiei companiei Rompetrol Rafinare, prin păstrarea unui trend operațional pozitiv, cu respectarea tuturor normelor de siguranță în exploatare.
Florian Pop s-a alăturat companiei în 2001, ultima poziție deținută fiind de Director Dezvoltare și Servicii.
Din acest rol, a coordonat departamentele de management ale proiectelor, bugetare, estimare costuri și a gestionat programul de dezvoltare a rafinăriilor Petromidia și Vega.
Foto: Ilustrativ