Conecteaza-te cu noi

Administratie

Florin Mitroi și Dănuț Culețu, din nou la judecată! Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu

Published

on

Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat, astăzi, dosarul în care fostul prefect al Constanței Dănuț Culețu, și actualul primar din Valu lui Traian, Florin Mitroi, au fost acuzați pentru abuz în serviciu, după ce ar fi validat propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru aproximativ 660 de hectare aparţinând Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, în favoarea unor persoane, care nu ar fi făcut dovada că au deţinut terenuri pe acel amplasament. În vara anului trecut, cei doi au fost achitați de Tribunalul Constanța.

Dănuț Culețu, fost prefect al județului Constanța și fost deputat în Parlamentul României, a fost trimis, în judecată, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Constanța, alături de primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, pentru abuz în serviciu. Afacerea care s-a aflat în vizorul anchetatorilor a început în anul 2006, iar alături de cei doi au mai fost deferite Justiției trei persoane – Gabriel Ghețu, care avea funcția de șef al Biroului Județean de Rentă Viageră Agricolă la Administrația Domeniilor Statului – Reprezentanța Teritorială Constanța, Stere Sponte, la vremea respectivă director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța și membru în Comisia Județeană de Fond Funciar Constanța, respectiv Titus Găgeatu, la acea dată consilier în cadrul Compartimentului Urmărirea Actelor cu Caracter Reparatoriu – Direcția Verificarea Legalității, a Aplicării Actelor Normative și Contencios Administrativ, din cadrul Instituției Prefectului.

Conform rechizitoriului, Dănuț Culețu, “în calitate de președinte al Comisiei județene de fond funciar Constanța, prin încălcarea dispozițiilor legale, la data de 27 septembrie 2006, a propus și a determinat adoptarea unei hotărâri, fără a o supune la vot, validând, în mod ilegal, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafață de 656,76 hectare aparținând Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, în favoarea a 489 de persoane care nu făcuseră dovada că au deținut terenuri pe acel amplasament”. Astfel, spun procurorii, stațiunii de cercetare i-a fost adus un prejudiciu de 1.050.816 lei. Acest pas fusese pregătit din timp, spun anchetatorii, de primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, care, la data de 6 iulie 2006, a formulat anexa în care apar cele 489 de persoane ce au fost împroprietărite. Prin acest artificiu, conform documentului citat, firma administrată de soția lui Florin Mitroi, SC Andra Internațional SRL, a cumpărat cu 15.000 de lei un teren de șase hectare pe care l-a vândut ulterior către o altă societate din Constanța, încasând 1.200.000 de dolari.

Stere Sponte este acuzat de procurorii DNA că a validat anexa în care apăreau cele 489 de persoane, deși acestea nu puteau dovedi că au avut terenuri în perimetrul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian. Aceeași infracțiune a fost reținută și în sarcina lui Gabriel Ghețu, în calitate de reprezentant al Administrației Domeniilor Statului. Titus Găgeatu este acuzat că, fără a verifica, a aplicat pe filele Anexei ștampila cu mențiunea „Comisia Județeană de Fond Funciar – Verificat – Colectiv Tehnic”, ceea ce a condus la retrocedarea ilegală. Totodată, Găgeatu este acuzat și că a falsificat înscrisul oficial intitulat „Tabelul nominal cuprinzând persoanele fizice cărora li se stabilește dreptul de proprietate“. Mai exact, potrivit procurorilor, ar fi stipulat că documentul a fost verificat de Comitetul de lucru, deși acest lucru nu era real. Procurorii au precizat că s-a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile celor cinci suspecți. (Sursa: telegrafonline.ro)

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions