Connect with us

Societate

Fost director al CJAS Constanța, Poteleanu a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

Publicat

la

În cursul zilei de azi, Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, definitiv, pe Dragoș Poteleanu, fost director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, la 6 ani de închisoare cu executare.

Totodată, magistrații au dispus confiscarea sumei de 25.000 de euro. Anterior, Tribunalul Constanța îl condamnase la 3 ani cu executare.

Iată soluția pe scurt: 1. În baza art. 281, alin.1, lit. b CPP în referire la Deciziile C.C.R. nr. 302/2017, nr. 802/2017 şi nr. 51/2016, art. 102, alin. 2-4 CPP, Respinge ca nefondată cererea de constatare a nulităţii absolute a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi în mediul ambiental realizate în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. 9035/UP, nr. 9036/UP şi nr. 9037/UP emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti – secţia I-a penală la data de 24.09.2015 şi a proceselor-verbale de redare a acestora. 2. În baza art. 421, pct. 1, lit. b CPP, Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat Poteleanu Dragoş împotriva sentinţei penale nr. 154/28.03.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7578/118/2015. În baza art. 275, alin. 2 CPP, Obligă pe apelantul inculpat Poteleanu Dragoş către stat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

3. În baza art. 421, pct. 2, lit. a CPP, Admite apelul declarat de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 154/28.03.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7578/118/2015, desfiinţează în parte sentinţa apelată, numai în referire la fapta descrisă prin denunţurile martorilor denunţători Dumitru Eugen şi Alexandrescu Luana, şi, în rejudecare: 3.1. În baza art. 289 CP şi art. 6 din L. nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35, alin. 1 CP în referire la art. 396, alin. 1 şi alin. 2 CPP, Condamnă pe inculpatul Poteleanu Dragoş la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale – denunţători Dumitru Eugen şi Alexandrescu Luana). În baza art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b şi lit. g CP, Interzice inculpatului Poteleanu Dragoş drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. g CP – constând în dreptul de a exercita funcţia de preşedinte – director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa – şi lit. K pe o perioadă de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară. Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 CP / art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. g, lit. k CP pe durata executării pedepsei. 3.2. În baza art. 38, alin. 1 CP – art. 39, alin. 1, lit. b CP şi şi art. 45, alin. 1, alin. 3, lit. a şi alin. 5 CP, Contopeşte pedepsele principale stabilite în prezenta cauză – 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare – şi aplică pedeapsa mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final inculpatul Poteleanu Dragoş să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 60 CP. Aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. g CP – constând în dreptul de a exercita funcţia de preşedinte – director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa – şi lit. k pe o perioadă de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, lit. b, lit. g, lit. k CP, cu conţinutul anterior expus, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 112, lit. e CP, art. 289, alin. 3 CP şi art. 404, alin.4, lit. d CPP, Confiscă de la inculpatul Poteleanu Dragoş şi suma de 25.000 euro primită de inculpat de la martorii denunţători Dumitru Eugen şi Alexandrescu Luana. 3.3. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuieli judiciare avansate de stat în apelurile Ministerului Public rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2020.
Document: Hotarâre  881/2020  26.10.2020

Potrivit DNA, în perioada 2012 – 2015, Dragoș Poteleanu a primit numeroase foloase necuvenite:

„În perioada 2012 – 2015, inculpatul Poteleanu Dragoş, în calitate de director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa, a pretins şi primit de la reprezentanţii unor entităţi medicale private (denunţători în cauză), sumele totale de 102.300 euro şi 24.000 lei şi servicii medicale pentru sine şi rude apropiate (într-unul dintre cazuri serviciile respective s-au ridicat la suma de circa 3.000 euro). Aceste foloase necuvenite au fost pretinse şi primite de către inculpat, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare fie la stabilirea, fie la majorarea plafonului suplimentar de decontare a serviciilor medicale prestate de unităţile respective“, conform DNA.

Foto: Cuget Liber

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

Campanie de control pe litoral. Ce amenzi au aplicat inspectorii de muncă

Publicat

la data de

Scris de

În perioada 15 iulie – 4 septembrie a.c., se desfășoară Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarate și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă  în unități care desfășoară activitate pe litoralul Mării Negre.

In prima săptămână de control, inspectorii de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă au verificat un număr de 62 angajatori, au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 40.000 lei și au fost depistate 2 persoane care lucrau fără forme legale de angajare.

Inspectorii de muncă din cadrul serviciului securitate și sănătate în muncă au verificat un număr de 30 de angajatori unde au dispus 65 de masuri de remediere a neconformităților constatate si au aplicat o sancțiune contravenționala în valoare de 4.000 lei pentru neefectuarea instructajului din punct de vedere al securității și sănătății în muncă la angajare. Echipele de control au acționat și în weekend, ocazia cu care s-a verificat și respectarea de către angajatori a timpului de lucru și de odihnă al salariaților.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Se modifică programul de vizitare la Acvariul din Constanța

Publicat

la data de

Scris de

De astăzi, vizitatorii Acvariului din Constanța vor avea acces în incintă până târziu. S-a modificat programul de vizitare, astfel că turiștii și localnicii se pot bucura de expozițiile de faună și floră până la ora 22.00.

Până acum programul era între orele 8.30 – 20.00.

Noul program, valabil până în data de 23 august, este de luni până duminică între orele 10.30- 22.00. Programul casieriei este între orele 10.30 – 21.30.

Prețul biletelor rămâne neschimbat, respectiv:

Adulți: 30 de lei

Tarif Însoțitor (0-18 ani) 20 de lei

Elevi/Studenți 7,50 lei
Copiii până la 7 ani intră gratuit.

Important: ACCESUL ÎN ACVARIU SE FACE PROGRESIV prin așteptarea la rând – indiferent de modalitatea de achiziționare a biletului – online sau la casier.

Reamintim că spațiul expozițional al Acvariului este destinat prezentării expoziției permanente de faună și floră acvatică, dar și unor expoziții temporare cu diverse tematici legate de biologie, ecologie acvatica și pescuit marin.

De-a lungul timpului, Acvariul din Constanța a adunat peste 100 de specii de pești și viețuitoare marine care aparțin unor zone geografice diverse. Ținând cont de criterii ecologice, biogeografice și taxonomice, Acvariul, este structurat în trei secții: Marină, Dulcicolă și Pești Exotici.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Vrei să te angajezi în comuna Corbu? Iată ce posturi sunt disponibile

Publicat

la data de

Scris de

Serviciul Public de Salubrizare Corbu, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

  1. sortator
  2. manipulant

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nivelul studiilor: generale;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: nu se solicită.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 august 2021, ora 10:00: proba scrisă;
  • 16 august 2021, ora 12:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Serviciului Public de Salubrizare Corbu, cu sediul în comuna Corbu, parcela NG67, lot 21/2 (Str. Principală nr. 38), județul Constanța, telefon 0241/766.100.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: