Conecteaza-te cu noi

Administratie

Fostul șef al ANAF, atac EXPLOZIV la adresa primarului Constanței

Published

on

Piaţa Ovidiu din Constanţa a fost inaugurată, după încheierea lucrărilor de reamenajare începute în 2012, în 2014, valoarea investiţiei fiind de 11,6 milioane de lei, fonduri europene. Viceprimarul de atunci al municipiului Constanţa Decebal Făgădău, actualmente primar, și cel care s-a ocupat de proiect, declara că, atunci când au gândit reabilitarea zonei peninsulare, autorităţile îşi propuseseră ca Piaţa Ovidiu să fie ultima inaugurată, dar din cauza fostului guvern s-a ajuns ca aceasta să fie prima în care lucrările de reamenajare s-au încheiat, din toate proiectele care vizează această zonă a oraşului.

“În 2009, împreună cu o echipă din Primăria Constanţa am demarat un proiect amplu de reabilitare a zonei peninsulare a municipiului. Acest proiect trebuia suprapus peste un grafic de lucrări şi un grafic de finanţări. Când am început să planificăm ordinea proiectelor mi-aş fi dorit ca Piaţa Ovidiu să fie ultimul proiect, să fie nodul papionului, să fie încununarea muncii noastre. Din păcate, vechiul guvern ne-a amestecat atât de tare şi graficele, şi gândurile, şi munca încât am ajuns să inaugurăm acest proiect primul, şi nu ultimul, cum ne propusesem”, declara Decebal Făgădău, pe atunci viceprimar al municipiului Constanța, la momentul inaugurării. Tot atunci, Făgădău îi avertiza pe proprietarii de clădiri din zona peninsulară că trebuie să le reabiliteze. De ce? Musai trebuiau să se alinieze modernizării promovate de Municipalitate. În caz contrar, aceștia erau înștiințați că vor fi aplicate amenzi usturătoare.

Numai că, la numai câțiva ani de la finalizare, deși trebuia să fie o lucrare care să dureze mult timp, străzile din zona istorică a orașului Constanța o iau la vale, spre statuia lui Ovidiu.

O imagine a dezastrului din Zona Peninsulară a fost arătată și de fostul șef al ANAF Sebastian Bodu, care a postat o poză și text: „Pavajul din Piața Ovidiu este praf de ani de zile (de fapt, s-a făcut praf imediat după montare), iar Primarul Făgădău nu activează garanția de bună execuție. De ce nu o activează? Pentru că nu ar fi semnat procesul verbal de recepție. De ce nu a semnat procesul verbal de recepție? Ca să nu fie nevoit să activeze garanția de bună execuție. Așa ca între prieteni…“

Lucrări executate de ABC VAL

Advertisement

Amintim că, în conformitate cu obiectivele proiectului și pentru “încadrarea în spiritul epocii şi pentru punerea în valoare a edificiilor culturale din zonă”, pe platforma Pieţei Ovidiu pavajul a fost realizat din plăci de granit cu suprafaţă antiderapantă, iar trotuarul din jurul muzeului a fost desfăcut şi înlocuit cu zona pietonală la nivel. De asemenea, bordurile au fost scoase şi ele şi înlocuite cu borduri din piatră, iar zonele verzi au fost amenajate prin completarea la nivel cu pământ vegetal şi plantare de arbuşti şi gazon. Mai mult, au fost reparate şi modernizate scările de acces din Piaţa Ovidiu către strada Termele Romane şi din Piaţa Ovidiu către Portul Tomis. Tot aici au fost amplasate jardiniere cu bănci încorporate, stâlpi de iluminat, stâlpi decorativi din piatră, coşuri de gunoi, scrumiere, panouri de informare. Totodată, în zonă au fost efectuate şi lucrări la rețeaua de canalizare, dar și la instalaţia electrică, vizibilă fiind și schimbarea stâlpilor de iluminat stradal.

Proiectul de restaurare şi reamenajare a zonei istorice – Piaţa Ovidiu a avut o valoare de peste 11,6 milioane de lei, din care aproape 7,5 milioane de lei fonduri europene. Lucrările de reabiltare au început în noiembrie 2012 şi au executate de firma ABC Val. Aceeași societate a executat multe dintre proiectele Municipalității, printre ele amintim lucrările la faleza de la Cazinoul din municipiului Constanţa, lucrările de reabilitare și modernizare la faleza din  stațiunea Mamaia precum și construcţia parcării etajate la stațiunea Mamaia.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions