Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Acțiune a polițiștilor constănțeni. Au aplicat amenzi de peste 24.000 de lei

Published

on

politia

În cursul nopții trecute, polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune în municipiul Constanța, în urma căreia au aplicat zeci de sancțiuni contravenționale.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 4 spre 5 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor comise cu violență în cartierele Tomis Nord, Tomis 3, Palazu Mare, precum și în zonele Brotăcei, Cireșica și pe bulevardul Aurel Vlaicu.

”În urma activităților, polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei, dintre care 50 la Legea 61/1991, 3 la Legea 349/2002, una la Legea 333/2003, iar restul pentru alte abateri.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost oprite, pentru control, 20 de autoturisme, totodată fiind verificate 7 localuri publice, 5 societăți comerciale și 5 săli de jocuri de noroc.

Advertisement

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanța, precum și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.

politia

politia

politia

politia

Foto: IPJ Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions