Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Acvatoriul portuar din Mangalia, poluat. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate

Published

on

În cursul zilei de azi au fost aplicate sancțiuni pentru poluarea acvatoriului portuar din Mangalia.
Ca urmare a sesizării formulate de către sindicaliștii Șantierului Naval Mangalia, o echipă mixtă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu au efectuat o inspecție la șantier. Era vorba despre o sesizare referitoare la poluarea apei de mare din zona docurilor de reparații nave.
Comisarii au constatat că în apa din acvatoriul portuar s-au antrenat reziduuri pe timpul andocării unei nave aflată la reparații în docul nr.3. Apa folosită la inundarea docului a fost scoasă cu ajutorul pompelor, astfel încât șlamul depus pe fundul docului a fost antrenat, formându-se o spumă amestecată cu nămol.
Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.000 lei. De asemenea, au fost impuse măsuri de remediere și de conformare cu cerințele legale.
”Ca măsură suplimentară de prevenire a poluarii apei mării, în fața porților docurilor de reparații sunt montate baraje limitatoare de reținere a poluanților.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions