Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

(FOTO) Concursul Național de Interpretare Pianistică „Piano Art”. Marele Trofeu, câștigat de un elev în vârstă de 10 ani

Published

on

concurs teodor burada

Peste 70 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, provenind din diferite zone ale țării, au participat la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art”, care s-a desfășurat în weekend-ul 15 – 16 iunie 2024, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret (CMEPT) „Jean Constantin”. Competiția de interpretare pianistică a fost organizată de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

concurs burada

 

Anul acesta, la cele 10 categorii de concurs (grupe de vârstă), s-a remarcat o participare mai numeroasă din partea tinerilor pianiști dornici de afirmare, față de ediția precedentă. Participanții care au evoluat în sala de spectacole a CMEPT ,Jean Constantin”, pe claviatura unui pian de concert  „Boston” – marca „Steinway&Sons”, au profitat din plin de acest prilej, punându-și în valoare talentul și pregătirea de specialitate și impresionând atât publicul, cât și comisia de jurizare. Pe scena de la malul mării au putut evolua, conform regulamentului de concurs, elevi din diferite orașe ale țării, printre care: Constanța, Brăila, Galați, București, Târgoviște, Tulcea, care studiază pianul în paralel cu învățământul general obligatoriu, la Școli populare de artă, Centre culturale, Case de cultură, mediul privat.

Concursul propriu-zis s-a desfășurat pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, iar duminică, 16 iunie 2024, în sala de spectacole a CMEPT ,,Jean Constantin’’, a avut loc  Festivitatea de premiere (Gala Laureaților).

Concursul Național de Interpretare Pianistică „Piano Art” a fost prezentat de actrița Ana-Maria Ștefan.

CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI NAȚIONAL DE INTERPRETARE PIANISTICĂ „PIANO ART’’, EDIȚIA A VIII-A:

În urma deliberării juriului de specialitate, s-au acordat premiile I, II și III, mențiuni, premii speciale, precum și Marele Trofeu, după cum urmează:

  • PREMIUL I
  1. SCRIOȘTEANU CASIANA
  2. STANCIU ILIANA – IOANA
  3. RĂVDAN SOFIA – MARIA
  4. COMAN ANDREI – EFREM
  5. POPESCU VLAD – ANDREI
  6. PEPELEA MARIA – TEODORA
  7. STANCIU DARIUS – SEBASTIAN
  8. BADEA ANDREI
  9. BÂTE TEODOR – EFREM – PREMIUL I (A PRIMIT ȘI PREMIU SPECIAL PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE A UNEI PIESE DE GEORGE ENESCU)
  10. PANĂ TEODORA – CORNELIA
  11. CHIVU YANIS – ANDREI – PREMIUL I (CÂȘTIGĂTORUL MARELUI TROFEU)
  12. ȚOPAI ERIKA – IOANA
  13. STAN SOFIA – MARIA
  14. TRANDAFIR TANIA – MARIA
  15. STRÂMBEANU ANA – MARIA – PREMIUL I (A PRIMIT ȘI PREMIU SPECIAL)
  16. DUMITRU ȘTEFAN
  17. VESA SOFIA – IOANA
  18. ANA SEBASTIAN – PETRU
  19. DIRADURIAN NATALIA
  20. ANTOHE CRINA – ȘTEFANIA
  • PREMIUL II
  1. ANDREI DAVID – AARON
  2. NEDELCU SOFIA – ELENA
  3. CERNEAFSCHI VLADIMIR MARIAN
  4. ENE MARIA
  5. LUPȘA ANDREI – VICTOR
  6. RUSU ION
  7. NEAMȚU IOANA – SOFIA
  8. PRUSAC SOFIA
  9. ROIBU MIHAIL
  10. LĂȚEA ANDREI
  11. LIȚĂ TEODORA
  12. VASILE MARA CRISTIANA
  13. SÎRBU MARIA ELENA
  • PREMIUL III
  1. LAZA MIHAI
  2. MUNTEANU MARIA
  3. TĂNASE SOPHIA – AMALIA
  4. ZAHAROV OTILIA – ELENA
  5. CIMPOEȘU – RUSU ELISEEA
  6. APOSTU IUSTINA – MARIA
  7. ABILKHANOVA AMIRA
  8. COSTACHE RAFAELA
  9. OPRESCU ANASTASIA
  • MENȚIUNI
  1. GHEORGHE FLAVIUS – NICOLAS
  2. CARAMIHAL IRINA
  3. CARACOTI RAREȘ – ION
  4. COSOR CLAUDIA – ANTONIA
  5. NECULA IRIS – MARIA
  6. TUFEANU MATEO
  7. BABAN IONATAN
  8. BĂLAN VLAD
  9. MANTU NICOLE – SARA
  10. PLĂTICĂ ILINCA
  11. SÂNT – ION TEODORA – MARIA
  12. BUTNARU LUCA – AUREL
  13. CORDĂREANU DAVID – ANDREI
  14. DINU DORA – IRIS
  15. MEMET AKIF – FURKAN
  16. PETRE TUDOR – ȘTEFAN
  17. SCRIOȘTEANU ANDREI
  18. ANTOHE IRINA – IOANA
  19. JIVA MAYA – IOANA
  20. CHELARU MARIA
  21. IANCU SOFIA – MARIA
  22. CARTOAFĂ NATALIA
  23. CIUREA RĂZVAN – ȘTEFAN
  24. CIUREA REBECA – CRISTINA
  25. POPA ANTONIA – BIANCA
  26. CIUREA DARIUS ANDREI
  27. LĂPUȘNEANU ȘTEFANIA ILENIA
  28. PETREAN DARIA IOANA
  29. BABAN DAVID
  30. DĂLUȚĂ EDWARD – GABRIEL

MARELE TROFEU ,,PIANO ART’’ a fost disputat între câștigătorii premiilor I și a ajuns, anul acesta, la CHIVU YANIS – ANDREI din județul Dâmbovița, comuna Dragodana, care a concurat la categoria de vârstă e (10 ani). Fericitul câștigător este elev al Școlii Populare de Arte ,,Octav Enigărescu’’, Dâmbovița, fiind pregătit de prof. Andreea Andrei.

dddb eadf ac beaeb

 

Premiile Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art” sunt următoarele:

  • Marele trofeu – trofeu + medalie + diplomă + remunerație (1500 lei). Câștigătorul va avea și un recital în cadrul ediției următoare.
  • Premiul I – diplomă de excelență (medalie + diplomă);
  • Premiul II – diplomă de merit (medalie + diplomă);
  • Premiul III – diplomă de onoare (medalie + diplomă);

De asemenea, s-au acordat și două premii speciale pentru interpretarea unei piese de gen.

Juriul a fost alcătuit din personalități ale vieții muzicale românești:

  • Președinte – doamna Silvia Țigmeanu: distinsă pianistă, manager de proiect și inițiatoarea Concursului Național de Pian ,,Piano Art’’ în anul 2016, pe când era director artistic în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’; în calitate de profesor de pian, Silvia Țigmeanu a îndrumat o serie de elevi în cadrul Colegiului Național de Arte ,,Regina Maria’’, cât și în cadrul Universității Ovidius Constanța, unde a activat ca Lector Universitar; a fost maestru corepetitor în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Oleg Danovski’’ din Constanța, acolo unde activează și astăzi, în calitate de corepetitor. Palmaresul său cuprinde numeroase distincții;
  • Membru – doamna Sabina-Iuliana Oprea – asist. univ. drd. la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima’’ din Cluj-Napoca; deține un bogat palmares de premii naționale și internaționale; a susținut concerte și recitaluri în Constanța, București, Sibiu, Botoșani, Bacău, Brest, Paris, Nice (Franța), Helsinki (Finlanda), Bergen (Norvegia), Alkmaar (Olanda).
  • Membru – domnul Manoleanu Roman – cadru didactic asociat doctor la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB). A absolvit Liceul de muzică „George Enescu”, apoi UNMB, precum şi un stagiu de 2 ani la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles. A urmat cursuri de măiestrie, atât din România, cât și în Europa. A susținut recitaluri de pian, recitaluri de lied universal, numeroase prime audiții de lied românesc în cadrul Festivalurilor Internaționale și naționale. Cariera concertistică este îmbinată cu cea de profesor de pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și de profesor de acompaniament lied la U.N.M.B.

Rezultatele jurizării concursului au fost publicate pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

concurs burada

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions