Conecteaza-te cu noi

Actual

(Foto) Controale pe liniile microbuzelor 304 și 305 făcute de inspectorii OPC

Published

on

Având în vedere numărul mare de reclamații înregistrate pe pagina ANPC – CJPC Constanța în care se reclamă calitatea serviciului de transport persoane cu microbuzele din orașul Constanța, s-a procedat la efectuarea unui control operativ pentru a se verifica cele reclamate.
În urma verificărilor s-a constatat că există doar două trasee pe care circulă microbuze, respectiv 304 și 305.
Controalele au fost finalizate cu două documente de control încheiate pentru aceeași societate care deține microbuzele, aplicându-se sancțiuni în valoare de 8.000 lei și au fost oprite de la prestarea de serviciu toate microbuzele cu deficiențe.

”La data și ora controlului au fost verificate 5 mașini aflate în trafic , care au fost oprite până la remediere, urmând ca toate microbuzele cu deficiențe similiare să fie oprite pâna la remediere.

După remedierea deficiențelor se va face adresă în vederea verificării modului de îndeplinire a măsurii și după aceea pot fi repuse în circulație microbuzele neconforme.”, a precizat comisarul Stoica Maria Teodora.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions