Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Credincioșii veniți să ia salcie de la o biserică din Constanța, alungați de polițiști

Published

on

Deși restricțiile impuse de autorități sunt foarte clare în ceea ce privește slujbele de Florii și de Paște, cu toate astea, astăzi, oamenii s-au adunat în număr mare la biserici. În multe cazuri, măsurile de distanțare socială au fost total ignorate. Un exemplu este la Biserica Izvorul tămăduirii din Constanța, unde enoriașii au stat la rând, astăzi, în Duminică Floriilor, pentru a lua o salcie sfințită. Mulți dintre enoriașii care s-au dus la biserică sunt și persoane în vârstă, care nu au respectat prevederile ordonanțelor militare. În unele situații, au intervenit oamenii legii, care le-au pus în vedere credincioșilor să respecte ordonanțelor.

Referitor la această situație, Arhiepiscopia Tomisului a precizat:

„Credincioșii au venit din proprie inițiativă, prin urmare poartă și responsabilitatea pentru acțiunile lor pe spațiul public, în afara lăcașului de cult.

Conform ordonanțelor militare, bisericile pot fi deschise în afara programului slujbelor religioase, pentru închinarea individuală a credincioșilor.

Advertisement

Observând situația, preoții de la parohie au îndemnat pe credincioși să nu constituie grup pe spațiul public, ceea ce ar putea intra în conflict cu prevederile ordonanțelor militare, dar nu au fost ascultați.

Amenzile pot ajunge până la 20.000 de lei

Amintim că Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a recomandat mai multe măsuri:

„Păstrați distanțarea socială și evitați aglomerațiile. Nu transformați febra cumpărăturilor în alt fel de febră. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră; Anul acesta renunțați să aprindeți lumânări la cimitir, pentru cei dragi trecuți în neființă. Accesul în cimitire este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului de 8 persoane.“

Amintim că, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a solicitat ca Bisericile să fie deschise de Paște, pentru ca oamenii să poată merge la slujba de Înviere. IPS Teodosie a spus că sunt locuri publice unde oamenii pot să meargă dacă respectă regulile de siguranță. IPS Teodosie, spera Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Paști, cu respectarea normelor de siguranță medicală. În schimb, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că nu este permisă deschiderea bisericilor în noaptea de  Înviere.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions