Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) CSO Ovidiu a reluat antrenamentele la kaiac canoe pe lacul Siutghiol

Published

on

Grupa de kaiac canoe din cadrul Clubului Sportiv Orășenesc (CSO) Ovidiu și-a reînceput activitatea, în această lună. Începând cu data de 10 iunie, zeci de copii pasionați de sporturile nautice și-au reluat antrenamentele pe lacul Siutghiol.

Acestea se desfășoară lunea, miercurea și vinerea, între orele 8.00 și 11.00, pe trei categorii de vârstă.

Cea mai mică sportivă are 5 ani, iar cei mai mari nu depășesc 18 ani. Sportivii sunt din orașul Ovidiu.

Sporturile nautice se desfășoară pe lacul Siutghiol, cu punct de plecare din zona Cherhanalei.

Advertisement

Potrivit reprezentanților CSO Ovidiu, la ora actuală sunt înscriși aproximativ 30 de copii, care au început antrenamentele.

”Secția de kaiac canoe funcționează de 5 ani, însă în pandemie nu ne-am putut desfășura activitatea. Anul acesta am început antrenamentele în data de 10 iunie, iar acestea se vor desfășura până în luna septembrie.”, a precizat Dan Radu, CSO Ovidiu.

Antrenor al secției de kaiac canoe este Aurelian Vlada, fost practicant de kaiac.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions