Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Festivalul cetăților antice dobrogene. Zeci de copii au descoperit ”comorile” Cetății Ulmetum

Published

on

cetati antice

Câteva zeci de copii din comuna constănțeană Pantelimon, dar și din localitățile din împrejurimi, au avut ocazia la sfârșitul săptămânii trecute de a afla istoria locului și a cetății Ulmetum, din imediata apropiere, într-o manieră unică și originală. Totul s-a petrecut în cadrul celei de a patra etape a ”Festivalului cetăților antice dobrogene“, proiect desfășurat în premieră de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în parteneriat cu Asociația Culturală Obsidian.

Întregul eveniment organizat cu această ocazie a început la orele prânzului, când micuții au avut parte de un atelier de ceramică în cadrul căruia au învățat de la specialiști câteva din tainele manevrării lutului. A urmat apoi o scurtă lecție de istorie susținută chiar de reprezentanții MINAC, care au făcut o trecere prin trecutul milenar al regiunii dintre Dunăre și mare.

Din sala de clasă, lecția de istorie s-a mutat în „teren“, pe ruinele fostei cetăți. Acolo, alături de alți constănțeni veniți special să ia parte la lucrările celei de a patra etape a „Festivalului cetăților antice dobrogene“, prezentarea a devenit mult mai aplicată, având în centrul atenției fortăreața Ulmetum.

Ziua s-a încheiat cu un inedit concurs de cultură generală dedicat copiilor la finalul căruia cu toții au fost răsplătiți cu cadouri, dulciuri și rechizite școlare. De asemenea, aceștia s-au întrecut și într-un treasure hunt, în cadrul căruia au scos la luminină și câteva dintre „comorile“ ascunse de organizatori.

După ce a trecut pe rând prin Capidava, Histria, Tropaeum Traiani și acum Ulmetum, „Festivalul cetăților antice dobrogene“ ajunge în weekend în ultima sa etapă programată pentru această primă ediție. Cetatea Sacidava este ultima fortificație inclusă în proiect, iar experiența se anunță încă de pe acum una cât se poate de inedită.

Tocmai pentru că accesul până la zidurile fostei cetăți este unul foarte dificil, transportul se va face cu mașini de teren, astfel încât vizitatorii să se poată bucura și de o experiență off-road. În cadrul etapei a cincea va avea loc un concurs de fotografie și un treasure hunt.

Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.

„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.

cetati antice

cetati antice

cetati antice

cetati antice

cetati antice

cetati antice

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions