Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Grav accident rutier în județul Ialomița. A intervenit și elicopterul SMURD

Published

on

Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în această dimineață pe DN 2C, între localitățile Grivița și Miloșești, județul Ialomița. Două persoane au fost rănite și au necesitat transportul la unități spitalicești din Slobozia, respectiv București.

Potrivit Biroului de presă al ISU Ialomița, în această dimineață, Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier, produs între localitățile Grivița și Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița și elicopterul SMURD București.

În urma impactului au rezultat două victime conștiente și cooperante, dintre care una a rămas încarcerată. Aceasta a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și predată echipajelor medicale. Victima neîncarcerată (o femeie în vârstă de aproximativ 37 de ani) a  primit prim ajutor medical de urgență, ulterior fiind transportată la Spitalul județean din Slobozia.

Advertisement

Victima descarcerată (un tânăr în vârstă de aproximativ 22 de ani) a fost stabilizată la locul solicitării, ulterior fiind transportată la o unitate spitalicească din municipiul București.

accident ialomita

accident ialomita

accident ialomita

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions