Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Lucrările de reducere a eroziunii costiere din Eforie continuă

Published

on

Demarate în luna iunie a acestui an, lucrările de reducere a eroziunii costiere, pe tronsonul Eforie Sud și Cordon Eforie Nord – Eforie Sud, evoluează și sunt în graficul de execuție.

În cadrul unei vizite în șantier, efectuate în cursul acestei săptămâni de către reprezentanți ai  Administrației Naționale Apele Române, Apele Române Dobrogea-Litoral și ai antreprenorului Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, a fost verificat stadiul de implementare al proiectului, astfel încât, până în primăvara anului 2023,  noile plaje să poată fi redate turiștilor.

În această perioadă, pe o lungime de 5,7 km, sunt montate șase diguri noi care vor fi mai ample și mai lungi decât cele anterioare. Pentru noile unități de protecție se folosește una dintre cele mai moderne și performante tehnologii din domeniu. Astfel, în interior, acestea vor fi protejate cu anrocamente din materiale locale, iar în exterior, cu prefabricate din beton, realizate în România, în județul Buzău.

”Noile diguri vor fi mult mai rezistente în fața curenților erozionali, tot mai accentuați din cauza schimbărilor climatice. Pe aceeași suprafață, vor fi realizate și lucrări de înnisipare.”, au precizat reprezentanții companiei Apele Române.

Advertisement

Toate componentele sunt identificate și poziționate cu coordonate GPS. În timpul lucrărilor, prin folosirea tehnologiilor performante, se asigură protecția ecosistemului din zonă.

În cadrul proiectului se va planta iarbă de mare (Zostera Noltii) care contribuie la creșterea biodiversității și îmbunătățirea calității apei.

”Noua plajă va avea 100 de metri lățime, iar lucrările hidrotehnice realizate vor fi pegătite să reziste timp de cel puțin 50 de ani.”,  au dat asigurări reprezentanții companiei.

Sursa: Apele Romane Dobrogea-Litoral

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions