Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Muniție neexplodată din cele două Războaie Mondiale, distrusă de militarii ISU Constanța

Published

on

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a executat astăzi, 5 octombrie, o misiune de distrugere a muniției asanate pe teritoriul județului.

Astfel, la Poligonul Complex de Trageri Capu Midia aparținând Ministerului Apărării Naționale, au fost distruse prin explozie, folosind procedeul electric, 384 elemente de muniție din Primul și al Doilea Război Mondial, după cum urmează: proiectile de artilerie de diferite calibre și muniție de infanterie (cartușe, grenade ofensive și defensive, bombe de aviație).

O simplă mișcare a muniției poate declanșa explozia. Pirotehnicienii sunt pregătiți să gestioneze astfel de situații și doar aceștia le pot transporta și distruge în condiții de siguranță.”, a precizat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Dat fiind faptul că multe dintre munițiile rămase neexplodate din timpul celor două conflagrații mondiale sunt descoperite de populație în timpul efectuării unor lucrări de construcții sau a unor lucrări agricole și având în vedere pericolul la care sunt expuşi cetăţenii care le descoperă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al județului Constanța reamintește măsurile ce trebuie respectate în astfel de situaţii:

Advertisement
  • nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
  • nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
  • nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
  • nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
  • nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
  • nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții;
  • lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă.

Când se execută lucrări și se depistează muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndepărtează întregul personal din zona periculoasă și se anunță organele specializate în astfel de misiuni.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions