Conecteaza-te cu noi

Actual

(foto) Orașul Constanța, sub cod portocaliu de vreme rea: copaci căzuți, semafoare smulse și panouri publicitare doborâte

Published

on

Vântul a făcut probleme noaptea trecută în Constanța: copaci căzuți, schele desprinse,  semafoare smulse și panouri publicitare doborâte.

Reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi, din cadrul Primăriei Municipiului Constanța intervin la solicitările primite prin dispeceratul instituției sau prin serviciul de urgență 112 cu echipe formate din alpiniști, drujbari și țapinari. Până acum a fost necesară intervenția echipelor în peste 30 de cazuri.

De asemenea, angajații companiei de salubrizare sunt pe teren și acționează la degajarea trotuarelor și a părții carosabile de crengile căzute.

Circulația rutieră a fost restricționată total pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Campus din cauza unor schele amplasate pe un bloc aflat în construcție, ce puteau fi doborâte de vântul puternic. A fost nevoie de intervenția polițiștilor locali și a celor de la Poliția Rutieră pentru dirijarea traficului.

Advertisement

Echipele Confort Urban au intervenit pentru înlocuirea semafoarelor căzute și repunerea în funcțiune a celor afectate de penele de curent. De asemenea, muncitorii au înlocuit indicatoarele rutiere doborâte de vânt și le-au curățat pe cele acoperite cu zăpadă. Echipele au intervenit si pentru degajarea carosabilului de un panou publicitar de mari dimensiuni care a fost doborât de vântul puternic pe bulevardul Mamaia. Un alt panou publicitar a fost înlăturat azi noapte de echipele municipalității după ce fusese avariat și punea în pericol circulația rutieră.

Municipiul Constanța se află până la ora 13:00 sub cod portocaliu de vreme severă. Vântul va continua să prezinte intensificări susținute cu rafale de 70…80 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Echipele municipalității acționează în permanență încă de noaptea trecută și vor fi la datorie până când toate sesizările vor fi soluționate.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Advertisement

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271 (Comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions